Revendicări de 2 miliarde de euro. Bode: Este TAXA pe PROSTIE

Florin Răvdan / 10 ian 2020 / 15:15 Salveaza PDF Comentarii
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat că din 2007 până astăzi, România a pierdut 2,2 miliarde de euro, bani cu care ar fi putut construi kilometri de autostrăzi. 

"România, din 2007 până astăzi, a înregistrat claim-uri, revendicări, de 2,2 miliarde de euro pe feroviar şi pe rutier! Ne putem imagina câţi kilometri de autostradă puteam realiza noi cu 2,2 miliarde de euro? Nu contest, în acest domeniu sunt revendicări, este firesc, în toată lumea e aşa, dar 2,2 miliarde de euro cred că nu greşesc când spun că asta e taxa pe prostie, ca să nu spun că e altceva. La dimensiunea asta au ajuns claim-urile în România în 12 ani", a spus Lucian Bode, în cadrul unei întâlniri cu constructorii unor loturi de autostradă şi cu furnizorii acestora, conform Agerpres. 

Constructorii şi furnizorii au arătat, în timpul discuţiei, că s-a văzut ce au însemnat acele revendicări din urmă cu 5 ani şi la ce valori s-a ajuns, dar dacă problemele financiare ar fi rezolvate în timpul contractului, nu ar mai fi nevoie de ele. Aceştia au spus că revendicările sunt litigii comerciale care vizează despăgubiri ce au apărut din vina statului român, nu a constructorilor.

"Aceste revendicări să se şi plătească, să se facă plata în timpul execuţiei lucrărilor. Cu aceşti bani nu ar trebui să mai ajungem să avem întârzieri la plata subcontractorilor, furnizorilor, şi să nu poţi să ţii ritmul lucrărilor", au concluzionat antreprenorii.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27