Radu Călin Cristea, după ce l-a urmărit pe Manolescu la Rareș Bogdan: S-a întrecut măsura

După ce l-a urmărit pe Nicolae Manolescu, invitat în emisiunea lui Rareș Bogdan, Radu Călin Cristea a scris pe blogul lui un text intitulat „ Manolescu și Seneca (I)”.

„L-am urmărit pe dl Profesor Nicolae Manolescu, invitat special în emisiunea lui Rareș Bogdan, la Realitatea TV, în 10.02.2019. M-aș fi gîndit să mă întreb ce căuta acolo. M-am răzgîndit și nu m-am mai întrebat, cu atît mai mult cu cît, cocoțat pe cele mai inomabile culmi ale presei zilelor noastre, dl Profesor părea să se simtă în deplin confort. Nu mă feresc să spun că impactul vizual cu dl Manolescu m-a luat ca din oală. Mi l-aș fi dorit altfel și mai devreme, spunînd, de pildă, oriunde în spațiul public, măcar două vorbe în apărarea onoarei terfelite a unui scriitor, membru al Uniunii pe care o conduce. Despre mine vorbesc. A tăcut, a consimțit. N-aș prea crede că dl Manolescu n-a aflat despre această hăcuire în grup organizat, care a durat zile în șir. A și adus vorba despre mine pe un ton șugubăț, ca despre un tartor din Consiliul Național al Audiovizualului (instituție poreclită „Înaltul Consiliu de Supraveghere") care l-ar putea amenda pentru te miri ce abatere de la legislația audio-vizuală. În același atrium dominat acum de serenitatea jovială a dlui Manolescu, persoană dragă mie și fost neprețuit mentor, încă se mai ștergeau urmele de sînge lăsate în urma căsăpirii subsemnatului de către ospitalierele sale gazde.

Trecînd codri de aramă, de departe vezi aproape (citat din prieteni). Dl Manolescu mă identifică pe bîjbîite: „...a fost studentul meu" (corect !), „...a făcut licența cu mine" (fals ! A fost Eugen Simion), „...și l-am debutat" (greșit ! A fost Ștefan Aug. Doinaș). Rareș Bogdan despre insul ce sunt : „Un alt derapaj major..." Îl completează dl. Manolescu : „...da, totuși, a fost șef la Europa Liberă..." Bogdan : „Acum luptă împotriva libertății de expresie..." Dl Manolescu dă din cap aprobator. Mă interesează mai puțin sau deloc opiniile despre scrisul meu ale dlor G. Liiceanu, M. Mihăieș, H.-R. Patapievici, V. Tismăneanu etc., ejusdem farinae. Părerea dlui Profesor despre ce mai învîrt eu pe pămînt nu doar că mă preocupă, dar chiar mă privește. S-a întîmplat să trudesc aproape cinci ani la o carte (Împăratul cu șapcă – Regimul Băsescu și elitele sale, Ed. RAO, 2017, 1088 pag.) unde, dacă ar fi căutat, dl Manolescu ar fi găsit, poate, argumente care, dubitativ cum îl lăsasem mai an, ar fi adăugat un supliment de îndoială șabloanelor fîlfîite de o mare parte din intelighenția umanistă de astăzi și însușite, s-ar supoza, și dă către dl Profesor. Nu am, de asemenea, nici cel mai mărunt indiciu că dl Profesor rulează, comparativ, informații din diverse surse menite să-l conducă spre un adevăr cît mai spălat de mîzga falsurilor și ferit de ispitele minciunii. Dacă însă dl Manolescu se aseamănă și se adună cu mințile cărturărești care au orbit cu luminăția lor cel puțin ultimul deceniu și jumătate atunci aproape sigur se poate conta că fuge ca dracu' de tămîie de orice sursă alternativă de informație ce i-ar mina dumele fanteziste.

Încă mai sper că omul de dialog din dl Profesor nu s-a lepădat pe vecie de principiul audiatur et altera pars descălecat și pe la noi, pe cale livrescă, de la Seneca încoace (Medeea, act. II, sc. 2). După cum îl știam, dlui Manolescu nu i-ar fi sărit muștarul dacă l-aș fi îndemnat la un scurt exercițiu de reflecție, așa încît...

...îi voi așeza în față, în rezumat, cîteva fapte fără știința cărora oricine o ia liniștit pe arătură.

*

Deschid o discuție cu cîteva mențiuni imperative pentru că s-a întrecut măsura. Est modus in rebus, vorba bătrînului Horațiu. Dl Manolescu s-a întrecut cu gluma. A mers, în expectativa mea, intolerabil de departe. Poate că și cele cîteva proiecte comune, minunate prin curaj și sfidare a dogmelor comuniste, poate că și experiențe personale pe care nu le-aș șterge cu buretele fără un recul nostalgic, mă îndrituiesc să-i semnalez dlui Profesor cîteva delicte pe care mi le atribuie într-un mod inechitabil și, cum să zic ?, lipsit de amenitate. Să te învoiești, cum face dl Manolescu, cu unul dintre țucălarii de frunte ai presei românești că, deși „am fost, totuși, șef" la Europa Liberă", reprezint „un alt derapaj major" și că „lupt „împotriva libertății de expresie" e deja cam mult. Mult prea mult. De aproape vezi departe.

Iată, dle Profesor, ce socotesc eu că deosebește realitatea de balivernele prizate sub forma aceluiași talmeș-balmeș de axiome juste în amestec cu, categoric impunătoare cantitativ, grandioase tromboane. CNA a analizat plîngerile făcute la adresa tuturor radiodifuzorilor din România pe tema protestelor din 10.08.2018. N-a scăpat nimeni de această sită. Unii au fost penalizați, alții – nu. În ședința publică din 15.01.2019 a venit rîndul canalelor de știri Antena 3, Realitatea TV și România TV. Au fost luate în discuție și sesizările privind mai multe emisiuni de știri și dezbateri difuzate de Realitatea TV în perioada 06-17.08.2018. Consiliul a ascultat și „apărarea" lui Rareș Bogdan, într-un dialog civilizat, chiar afabil, cel puțin în dialogul dintre monstrul sacru cu batistuță și subsemnatul. În urma deliberărilor din Consiliu s-au degajat două propuneri de sancționare a Realității TV; cele mai multe voturi (șase) le-a strîns, în cele din urmă, propunerea mea privind „sancționarea radiodifuzorului S.C. Realitatea Media S.A., cu obligația de a difuza, în ziua de 17.01.2019, timp de 10 minute, între orele 19.00 – 19.10, numai textul deciziei de sancționare emise de CNA" (am citat din Decizia 25/15.01.2019).

Susținută de votul a șase membri ai Consiliului, hotărîrea s-a bazat pe încălcarea prevederilor art. 3 alin. 2 din Legea 504/2002 (Legea audiovizualului), precum și a articolelor 34 alin. (1), 40 alin. (4, 5) și 64 alin. (1) lit. a) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual (Codul audiovizualului). Decizia a fost postată pe site-ul CNA, expediată simultan și recepționată de S.C. Realitatea Media S.A. Rareș Bogdan și ortacii săi n-au ieșit așadar din șuturi, cu mințile netede și năclăite de ignoranță, ci au avut vreme să ia notă de conținutul Deciziei CNA cu cîteva ore înainte de a înfiera Consiliul și, cu stăruință, pe subsemnatul : am fi fost exponenții unor forțe oculte care ar fi primit poruncă să sufle în torța libertății de exprimare purtată în triumf de „oamenii Realității". A ajuns, din păcate, o deprindere – pînă la un punct – hilară ca Rareș Bogdan să-și rupă toate straturile de cămăși de pe el văicărindu-se că a fost sancționat pentru culpe imaginare ce nu figurează în documentele oficiale emise de către CNA. Se pot pune față în față Decizia 25/2011 a CNA și autolapidările minuțioase ale lui Bogdan. (...)

*

Citată inexact, tendențios și cu grave omisiuni, pretinsa Decizie a CNA a fost preschimbată într-o armă letală care ar fi strangulat pe bandă rulantă cele din urmă voci ale mediei libere din România. Am ascultat o bună parte din zbieretele și torsiunile mentale pricinuite de Decizia CNA. (...) Cei șase membri ai Consiliului au considerat, între altele, că e încălcat art. 3 alin. (2) din Lege prin care „toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor." (...)

Alt articol încălcat – 40 alin. (4) din Cod : „Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cît de justificate sunt acestea". Realitatea TV : „...în spatele acestei grupări numită ciuma roșie de către noi sunt interesele Federației Ruse. Acești indivizi sunt trădători de neam și țară (...) Dragnea, al treilea om în stat trădează în favoarea unui dușman al României." Realitatea TV : „Acela era (Mihai) Fifor, uite, dle, un gibon, cred că are două clase primare și știe să mănînce banane fără coajă. Dl acesta a făcut un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni în România, a dat apă la moară sută la sută propagandei rusești împotriva scutului de la Deveselu." Realitatea TV : „...în această seară imaginea Jandarmeriei a fost afectată iremediabil, vor trece ani și zeci de ani pentru ca ea să-și refacă imaginea. Acțiune împotriva propriului popor, ceea ce nu a făcut nici măcar Erdogan în Piața Taksim, a făcut Liviu Dragnea, cu sprijinul Jandarmeriei Române care devine gașca de interlopi, oficial, în mod oficial, aștept să fiu dat în judecată de Jandarmerie, deci, oficial, Jandarmeria Română a devenit o gașcă de interlopi, la butoniera unui om în salopetă și șosete flaușate."

*

S-a ținut seamă, de asemenea, de prevederile art. 40 alin. (5) din Cod referitoare la faptul că „moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă". (...) Realitatea TV: „...timp de 30 de ani poporul român a primit m*ie de la PSD. De ce-i deranjează atît de mult că noi le reîntoarcem, cu dobîndă, ceea ce am primit timp de 30 de ani într-o zi? Să știți că m*ie PSD nu are nicio conotație erotică, noi nu ne putem apropia nici măcar de buzele lor, că sunt niște buze scîrboase"; Realitatea TV : „...sunați la Carmen Dan sau și-a băgat telefonul în priză, în loc de vibra... sau ce Dumnezeu și-o băga..."; (...)

Consiliul a mai considerat că radiodifuzorul Realitatea TV a încălcat și prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) din Cod unde se cere „asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii". Realitatea TV : „Într-o singură seară, Jandarmeria Română a intrat în slujba unui infractor, iar șefii Jandarmeriei Române au pus o armă de elită a Ministerului de Interne în slujba unui grup infracțional organizat împotriva propriului popor." (...)

Pe Bogdan îl las în boii lui, cu vacile aferente. Pe dvs. însă, dle Manolescu, m-aș încumeta să vă întreb: de la ce, păcatele mele, am derapat și încă „major", deși „am fost, totuși, șef la Europa Liberă?", a scris Radu Călin Cristea pe blogul lui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel