Radu Banciu, ironii la adresa lui Becali. Ce ar fi spus miliardarul dacă Maradona juca la FCSB

Facebook FCSB
Facebook FCSB

Jurnalistul Radu Banciu l-a ironizat pe Gigi Becali, patronul FCSB, după ce acesta şi-a făcut praf jucătorii, din cauza meciului egal cu FC Voluntari din Liga 1.

"Mi-a plăcut declaraţia aia despre exterioarele lui Budescu. Este absolut uluitor să spui despre un fotbalist să dea pasă normală, nu cu exteriorul. În francheţea ei ne demonstrează exact cine e Becali, un om care se uită la fotbal ca mâţa în calendar.

Dacă l-ar fi avut pe Maradona la FCSB i-ar fi spus că de ce nu se duce la biserică şi că de ce dă cu exteriorul” a declarat Radu Banciu în emisiunea sa de la LookSport. 

Ce a spus Becali despre Budescu 

”Budescu, ce să fac cu el? Dacă facem concurs de exterioare, o să-l iau pe el și-i dau 100.000 pe lună. El vrea să dea recital de exterioare, nu să joace. El vrea să-l laude comentatorii la televizor? Pe mine mă interesează de exterior? Joacă, bă, fotbal, serios”, a spus Gigi Becali, conform Digisport.

Patronul FCSB şi-a făcut praf echipa 

"E mare diferența de CFR Cluj, dar nu de puncte, ci de joc. Toată lumea zice că CFR nu joacă, dar eu văd că joacă. Eu văd că CFR are trasee, joacă, are automatisme. Eu văd că joacă. CFR îi distruge pe adversari. La noi ce trasee? Nu le văd. La noi se joacă haotic. La noi, fiecare driblează, fiecare face ce vrea. Fiecare joacă ce-i place, e după ureche. Nu zic de Edi, și așa n-am ce să fac. Am ce să fac? N-am ce să fac.

Eu nu mă bag, vedem ce o să fie și ce o să iasă. Nu văd cu ochi buni. Am mai pierdut un an, cred eu. Cele șapte victorii le-am făcut noi? Pe alea le-a dat Dumnezeu. N-avem niciun fel de noimă de joc. Fiecare, când prinde minge, vrea să dribleze. Vedem ce-o fi, n-o să stau acum să mă supăr de la fotbal. Nu mă interesează să iau niciun jucător, gata, la revedere. Dai bani și nu joacă niciunul. Eu am văzut ce a jucat CFR-ul cu Voluntariul și ce am jucat noi. CFR i-a distrus, pe noi ne-au distrus ei. În a doua repriză n-am legat nimic, asta-i diferența. CFR ține mingea, noi nu o atingem. CFR joacă, noi nu jucăm fotbal. Nu sunt multe puncte, dar nu e perspectivă.

Nu se joacă fotbal. Dacă nu văd... Noi mâncam bătăi, avem ghinioane, dar aveam mingea la noi. Eu nu zic de Edi, zic de echipă. Acum, cine trebuie să facă, nu știu. Probabil o să se supere Edi, dar nu pot să tac din gură când echipa gâfâie. Câștigăm din 11 metri, câștigăm în minutul 92, eu nu pot să mă uit așa, trebuie să le atrag atenția să știe și ei, că jucăm doar după ureche. Jucăm în viteza întâi, dar noi trebuie să jucăm în viteza a cincea. Noi niciodată n-am avut echipă așa slabă ca acum. ", a declarat Gigi Becali, la ProX.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel