EXCLUSIV  Psihologul german Gerd Gigerenzer: Ne îndreptăm, încet, spre o supraveghere generalizată / video

Foto Pexels
Foto Pexels

Psihologul german Gerd Gigerenzer susține că ne îndreptăm, „încet, încet, cu ochii închiși, spre o supraveghere generalizată”.

Psihologul german Gerd Gigerenzer, cunoscut mai ales pentru studiul utilizării raționalității limitate și a euristicii în luarea deciziilor, a fost invitatul lui Radu Golban, în cea mai nouă ediţie a emisiunii „Outlook”.

„În China, în perioada pandemiei, s-au întâmplat lucruri cu care nici măcar populația chineză nu a fost de acord. E vorba de faimoasa politică „zero COVID“. Un coleg mi-a povestit că într-un bloc existau două persoane infectate. Statul a trimis acolo doi soldați, care stăteau de pază la una din intrări, nelăsând pe nimeni să iasă. Cealaltă intrare a fost zidită. E clar că asemenea sisteme nu au neapărat un efect pozitiv. B. F. Skinner însă, în cartea lui Beyond Freedom and Dignity, a pus lucrurile în perspectivă. După părerea lui, problemele lumii – de exemplu, catastrofa climatică, războaiele și multe alte lucruri – apar întrucât oamenilor li se acordă prea multă libertate și întrucât se vorbește, bunăoară, despre demnitate. Skinner credea că soluția problemelor constă în faptul de a recompensa încă din copilărie comportamentul adecvat și de a nu-l recompensa pe cel neadecvat, ba chiar de a-l sancționa”, a spus Gerd Gigerenzer.

„Acesta este programul guvernului chinez, program aplicat nu doar indivizilor, ci și firmelor. Nu e vorba de un program orwellian, ci de unul în spiritul lui B. F. Skinner: condiționare și dirijare a comportamentului. Trebuie să ne gândim foarte bine dacă dorim să avem parte de așa ceva în Germania și în alte țări europene, pentru că ne îndreptăm încet-încet, cu ochii închiși, spre o supraveghere generalizată. Ne-am obișnuit să-i evaluăm în permanență pe ceilalți. Șoferii de Uber își evaluează pasagerii, iar pasagerii își evaluează șoferul. Evaluăm restaurante. Acordarea de scoruri e tot mai răspândită, și am ajuns să ne conformăm acestei proceduri. Întrebarea fundamentală pe care trebuie să ne-o punem este aceasta: vrem cu adevărat să trăim într-o lume în care avem posibilitatea să decidem singuri, să luăm decizii în cunoștință de cauză și, astfel, să acceptăm lentoarea democrației? Sau, dimpotrivă, vrem să trăim în altă lume, unde altcineva decide pentru noi, unde problemele sunt soluționate rapid și unde și crizele sunt depășite, poate, mai repede?”, a spus Gerd Gigerenzer în cadrul emisiunii „Outlook”.

Psihologul german Gerd Gigerenzer, invitatul lui Radu Golban la emisiunea „Outlook” de la DC News

Gerd Gigerenzer este director al Centrului Harding pentru Competență în Materie de Riscuri din cadrul Facultății de Științe ale Sănătății (Universitatea Potsdam), precum și fondator și asociat al Institutului pentru Decizii „Simply Rational“. Anterior, a fost coordonator al ariei de cercetare „Adaptive Behavior and Cognition“ la Institutul Max Planck pentru cercetare în domeniul educației și la Institutul Max Planck pentru cercetare în domeniul psihologiei de la München, profesor la University of Chicago și John M. Olin Distinguished Visiting Professor la Law School of Virginia.

Totodată, este membru al Academiei Germane a Științelor „Leopoldina“ și al Academiei Științelor din Berlin-Brandenburg, membru de onoare al American Academy of Arts and Sciences și al American Philosophical Society.

În plus, Gigerenzer este autorul a numeroase studii științifice și cărți. Acesta formează manageri, judecători americani și medici germani în arta de a lua decizii și în gestionarea riscurilor și a nesiguranțelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel