Când semnează PSD și UNPR protocolul de colaborare

PSD și UNPR au luat o decizie cu privire la semnarea protocolului de colaborare pentru alegeri. 

Miercuri, evenimentul a fost amânat, dar va fi semnat, joi, de la ora 11:00, la sala grupului PSD din Camera Deputaţilor, potrivit Biroului de presă al social-democraţilor.

Documentul, care va fi semnat de preşedinţii PSD şi UNPR, Liviu Dragnea, respectiv Gabriel Oprea, priveşte colaborarea celor formaţiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin şi candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă.

Alegeri locale

Conform proiectului de protocol, pentru alegerile locale din iunie 2016, PSD şi UNPR convin să lase la dispoziţia organizaţiilor locale modalităţile concrete în care se stabilesc colaborări sau cooperări punctuale, inclusiv candidaturi pe liste comune pentru obţinerea unui număr cât mai mare de voturi, precum şi pentru constituirea de majorităţi locale şi/sau judeţene. Totodată, PSD şi UNPR resping categoric în anul electoral 2016 modificarea Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Alegeri parlamentare

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare din toamna anului 2016, proiectul de protocol prevede că, după încheierea alegerilor pentru administraţia publică locală din iunie 2016, cele două partide vor aproba în forurile statutare ale fiecăruia un acord în care vor fi prevăzute condiţiile cu privire la participarea în comun la parlamentare. Protocolul, care încetează prin acordul părţilor, poate fi modificat sau completat numai cu acordul părţilor şi intră în vigoare în momentul semnării de către parteneri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel