Protest masiv în TVR, față de concedierea unui lider sindical

24 apr 2013 / 19:42
valentin-moise
valentin-moise

Sindicatele din SRR, SRTV și ANP Agerpres, salariații din edituri și tipografii, Monitorul Oficial și din cultură, AZIR, GDS şi Comitetul Sectorial Mass-Media protestează față de concedierea lui Adrian Valentin Moise, preşedintele Sindicatului Unit al Salariaţilor din Radio Romania.

”Sindicatul Jurnaliștilor Profesioniști din ANP AGERPRES, Sindicatul 2002 din Societatea Română de Televiziune, Sindicatul Liber al Salariaților din Regia Autonomă Monitorul Oficial, Sindicatul Lucrătorilor din Edituri şi Tipografii , Federaţia Sindicatelor Artiştilor Interpreţi din România, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România şi Grupul de Dialog Social, Comitetul Sectorial Mass-Media, protestează faţă de abuzurile administraţiei Societăţii Române de Radiodifuziune conduse de Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general,(foto) împotriva conducerii Sindicatului Unit al Salariaţilor din SRR”, se arată într-un comunicat de presă. ”Într-o scrisoare adresată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, aceste organizaţii protestează faţă de concedierea abuzivă a lui Adrian Moise, preşedintele Sindicatului Unit al Salariaţilor din SRR şi reprezentantul salariaţilor în Consiliul de Administraţie al SRR, prin încălcarea Constituţiei României, Codului Muncii, Convenţiilor OIM şi Legii dialogului social. De asemenea, organizaţiile sindicale condamnă ruperea sigiliului, spargerea sediului organizaţiei sindicale aflat în incinta cladirii SRR, evacuarea lucrurilor şi a documentelor, fără ca administraţia să deţină o hotărâre definitivă şi irevocabilă de evacuare”, se mai arată în comunicat. Adrian Valentin Moise la inițiativa preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, pe 18 aprilie.