Primăria Sectorului 4, aplicație. ADP4 - Sesizări în viteză de la cetățeni

Marian Goleac, directorul ADP Sector 4
Marian Goleac, directorul ADP Sector 4

Cererile legate de ridicarea unor deșeuri, fie ele menajere, provenite din construcții, sau din schimbarea unor obiecte de mobilier reprezintă principalele solicitări transmise către S.C. ADP4 S.A, prin intermediul aplicației mobile "Primăria Sectorului 4", care poate fi decărcată, gratuit, atât pe Android, cât și pe iOS. 

"Prin interemediul acestei aplicații s-a scurtat considerabil drumul sesizărilor din partea cetățenilor, adresate ADP4 și, implicit, viteza de reacție a echipelor noastre, în teren. Oamenii au scăpat de drumul până la primărie, de clasicele cereri scrise și de cozile de la ghișee, putând trimite acum o fotografie și câteva detalii, prin intermediul telefonului mobil, pentru ca problema să fie rezolvată apoi în scurt timp", a explicat Directorul General al SC ADP4 S.A., Marian Goleac.

Principalele cereri primite din partea locuitorilor Sectorului 4 vizează, conform directorului ADP4, ridicarea unor deșeuri – menajere, provenite din construcții, sau din schimbarea unor obiecte de mobilier – amenajarea unor grădini de blocuri, montarea unor bănci, sau garduri, amenajarea unor locuri de joacă, alte lucrări de peisagistică, sau intervenția în cazul unor inundații.

Call center 24 de ore din 24, cu numărul unic 021/9441

"Persoanele care, din diferite motive, nu pot beneficia de aplicația "Primăria Sectorului 4" și doresc să anunțe astfel de probleme, sau să solicite informații, funcționează în paralel, 24 de ore din 24, un call center cu numărul unic 021/9441. Și în acest mod solicitările ajung foarte rapidf la noi", a subliniat directorul ADP4, Marian Goleac.

Potrivit Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, aplicația mobilă creată pentru a facilita comunicarea dintre cetățeni și Primăria Sectorului 4 și pentru a diminua numărul petițiilor scrise și drumurilor către ghișeele autorității locale este cât se poate de accesibilă, atât pentru utilizatorii de telefoane mobile experimentați, cât și pentru persoanele mai puțin înclinate către tehnologie.

"S-a lucrat câteva luni la implementarea ei, iar rezultatele sunt cele așteptate. Îmi doresc o primărie în care oamenii să nu mai fie nevoiți să aștepte în fața ghișeelor, pentru a face o sesizare, iar această aplicație și call center-ul pe care li-l punem la dispoziție sunt pași importanți în acest demers", a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Cum se poate descărca aplicația "Primăria Sectorului 4"

Ca să poată folosi această linie de comunicare directă cu primăria, oamenii au nevoie doar de un telefon mobil cu acces la Internet, în care să poată descărca aplicația "Primăria Sectorului 4".

După acest pas, utilizatorii trebuie să se autentifice completând pe pagina de deschidere a aplicației numele, adresa de e-mail și numărul de telefon la care pot fi contactați, pentru ca apoi să poată opta pentru a face o "Sesizare nouă", sau pentru a trimite "Mesaje".

În funcție de problemă, deținătorii aplicației pot opta pentru a semnala "Groapă", "Gunoi", "Mașină părăsită", "Mobilier", "Reabilitare termică", "Parcuri" ori "Altă sesizare", pentru ca apoi să fie direcționați către pagina următoare.

Pentru a semnala efectiv problema, utilizatorii trebuie să fotografieze, spre exemplu, grădina pe care vor să o reamenajeze și să permită aplicației să o asocieze, prin GPS, cu locul în care se află persoana reclamantă. Acest lucru le permite angajaților primăriei să localizeze exact problema, pentru a o rezolva cât mai rapid. Din acest moment, tot ce trebuie făcut este să trimită sesizarea.

Vezi si: Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, vrea Parcul Tineretului pentru reamenajare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel