Preşedintele Trump vrea să înceapă retragerea trupelor din Afganistan înaintea alegerilor din 2020

Preşedintele Donald Trump vrea să înceapă retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, din 2020, a anunţat luni secretarul de stat Mike Pompeo, citat de AFP.

Întrebat cu ocazia unei intervenţii la Economic Club din Washington dacă speră că efectivele americane din Afganistan vor fi reduse înainte de alegeri, Pompeo a răspuns: "Aceasta este directiva pe care am primit-o de la preşedintele Statelor Unite". "A fost fără echivoc: 'puneţi capăt războaielor fără sfârşit, începeţi retragerea' ", a adăugat şeful diplomaţiei SUA.

Înainte de a fi ales preşedinte în 2016, Trump a promis că forţele armate americane vor fi rechemate din Afganistan. După ce a ajuns la Casa Albă, el a acceptat însă să trimită efective suplimentare - circa 14.000 de militari - în cel mai vechi teatru de operaţiuni unde sunt implicate Statele Unite.

De anul trecut, Washingtonul a început un dialog direct, fără precedent, cu talibanii, sperând să ajungă la un acord de pace care să permită retragerea trupelor, iar Trump şi-a reafirmat dorinţa de a încheia războaiele fără perspective de încheiere şi de a renunţa la intervenţiile militare costisitoare în alte ţări. Pompeo a susţinut că negocierile au permis înregistrarea unor "progrese reale" şi a afirmat că este "optimist".

În perspectiva alegerilor prezidenţiale din Afganistan de la sfârşitul lunii septembrie, administraţia Trump pare hotărâtă să accelereze tratativele, apreciază AFP. Negociatorul american Zalmay Khalilzad se află la Kabul, iar în zilele următoare va ajunge la Doha, pentru noi discuţii cu insurgenţii islamişti afgani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel