Pont pentru a mânca doar paste sănătoase. Medic: Așa afli dacă sunt de bună calitate cele pe care le-ai fiert

Fotografie creată de Engin Akyurt, de la Pexels
Fotografie creată de Engin Akyurt, de la Pexels

Liber la mâncat paste! Dar cum le mâncăm astfel încât să nu ne îngrașăm? Iată ce simplu este!

Doctorul Ruxandra Pleșea, medic specialist diabet zaharat, boli de nutriție și metabolism, a vorbit despre cum se consumă corect pastele. Acestea sunt surse de proteine vegetale, vitamina B, F și fibre, iar pastele integrale sunt recomandate în dietele de slăbit.

„Pastele, chiar și cele albe, dar mai ales cele integrale, nu au un indice glicemic crescut. Dacă știm să le alegem - niște paste din grâu dur sau niște paste integrale - este și mai bine. Dacă le combinăm la o masă cu ce trebuie, pastele devin un aliment chiar sănătos. O variantă sănătoasă este așa: micșorăm cantitatea de paste și punem multe legume. În acest fel, obținem o masă plină de nutrienți. Pe de-asupra putem să punem fie brânză, fie somon, fie carne, ulei de măsline presat la rece, mult oregano uscat. Astfel obținem un produs extraordinar de bine echilibrat”, a spus doctorul Ruxandra Pleșea la Antena 1.

„Stilul de viață sănătos include carbohidrați, cu atât mai lenți... cu atât mai bine. Îi găsim în pastele integrale asociate cu legume și proteine. Răutatea carbohidraților se diminuează dacă la o masă punem alături proteine, puțină grăsime vegetală - ulei de mășine sau avocado - și legume. Așa ne construim o masă echilibrată”, a mai spus doctorul Ruxandra Pleșea la Antena 1.

Sunt și paste rele. Mă refer la aceste paste care sunt fierte foarte mult. Își transformă indicele glicemic și devin rele pentru corp. În plus, dacă în apa de fierbere găsim multe reziduuri, ne vom da seama că nu am ales cele mai bune paste, nu sunt acele paste din grâu dur. Această duritate face ca pastele să fie mai lent digerabile și, în acest fel, glicemia crește lent.

De asemenea, dacă, după fierbere, pastele se lipesc una de cealaltă, este semn rău. Trebuie să fie ușor de desfăcut, apa să rămână curată. Așa știm că am ales pastele cele mai bune. De asemenea, nu trebuie să punem sosuri neortodoxe, adică nu punem un sos foarte bogat în grăsime,  nu punem un sos alb. Niște paste cu sos roșu ar fi mai bune”, a mai spus medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel