Ghinea dă asigurări că PNRR-ul României va fi aprobat în septembrie: E uriaș și e greu. Încă avem divergențe serioase

Facebook Cristian Ghinea
Facebook Cristian Ghinea

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că PNRR-ul României va fi aprobat categoric în septembrie şi a spus despre ce se mai discută acum cu reprezentanţii Comisiei Europene. 

"Vor fi în jur de 10 state care vor avea planul aprobat în septembrie, printre care şi România. În general, dat fiind că statele est-europene au altfel de probleme, au avut discuţii mai dificile cu Comisia Europeană. Să faci 37% verde în România e uriaş şi greu. (...)", a explicat ministrul. 

”La autostrăzi, Comisia s-a obişnuit cu ideea”

"Va fi aprobat în septembrie, e clar. Încă există divergenţe serioase, dar s-au mutat de la investiţii la reforme. Adică majoritatea punctelor de investiţie sunt rezolvate. La autostrăzi, Comisia s-a obişnuit cu ideea, spre exemplu. Noi vrem alocare mare acolo. Ei au zis că nu pentru asta a fost făcut PNRR-ul. Şi am adăugat reforme, printre care schimbarea modului de taxare pentru firmele de transport marfă. Să fie foarte clar, ştiu că sunt firme nemulţumite, dar era o reformă amânată de multă vreme. Nu e ok să plăteşti sumă fixă în funcţie de câtă marfă transporţi. E corect să plăteşti în funcţie de câtă marfă şi pe ce distanţă transporţi. 

Însă mai sunt probleme cu costurile. Comisia nu e convinsă de argumentul nostru că s-au scumpit materialele de construcţie. Autostrăzile noi sunt mai scumpe şi pentru că facem lizieră, care este necesară pentru condiţiile de iarnă de la noi. Important e că nu mai avem discuţii dacă se aprobă sau nu alocarea. Investiţiile sunt aproape gata. Pe de altă parte, la reforme vine partea grea, mai ales pe parte de venituri la buget. PNRR nu e doar un instrument de finanţare de investiţii, ci un instrument de legare a investiţiilor de reforme. Reformele sunt problemele amânate de mulţi ani de România, dar semnalate de Comisia Europeană prin rapoarte de ţară", a declarat Cristian Ghinea la Antena 3. 

Ghinea, declaraţii după vizita la Bruxelles 

„Avem multe lucruri remarcabile în PNRR deja agreate cu Comisia. Vom rămâne cu o alocare semnificativă pentru rutier, la fel și pentru feroviar, ceea ce face ca România să primească de departe cea mai mare alocare pentru transporturi, comparativ cu alte state. Finanțarea a 434 de km de autostradă prin PNRR este un succes al negocierilor cu Comisia Europeană, dar în același timp presupune un efort consistent pentru a finaliza analiza costurilor în această fază, înainte de adoptarea oficială a Planului.

Este un plan adaptat atât pentru nevoile României, cât și pentru prioritățile transformărilor economice de la nivel european. Spre exemplu, avem cel mai mare program de reducere a abandonului școlar, cu fonduri de jumătate de miliard de euro și cel mai mare program de împădurire. Reparăm astfel problemele sistemice neglijate în ultimii 30 de ani: prin PNRR, vom ține copiii săraci la școală și vom reface pădurile României", a explicat ministrul, după vizita de la Bruxelles din această lună.

VEZI Ghinea merge iar la Bruxelles pentru discuţii despre PNRR

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy