PNL intră pe discursul lui Chirică. Coordonare strategică între PNL- disidenții PSD

Vicepreședintele Senatului României, senatorul PNL Iulia Scântei, acuză guvernul Grindeanu că dă lovitură după lovitură ieșenilor, iar deciziile Executivului dovedesc "cât de mici sunt acești politicieni ai timpurilor noastre".

"Pentru a doua oară de la instalarea sa, Guvernul Grindeanu – Dragnea dă o nouă palmă Iașului și ieșenilor: nu a fost suficientă alocarea pentru Iași a celui mai mic buget dintre bugetele pentru infrastructura județeană aprobate pentru cele șase județe ale Moldovei, nici refuzul de a acorda banii necesari pentru realizarea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni sau pentru extinderea Aeroportului International Iași cu linia cargo. Guvernul PSD a decis organizarea unei şedinţe comune aniversare, a guvernelor din România şi Republica Moldova, în data de 23 martie 2017, la Piatra Neamț.

Lipsa de cultură istorică a Guvernului PSD ar fi salvată poate de existenta în intentiile acestui guvern, a unor proiecte si soluții concrete pentru dezvoltarea Moldovei. În lipsa unor bugete solide pentru dezvoltarea județelor din Moldova, Guvernul Grindeanu – Dragnea se mulțumește să-și răsplătească liderii obedienți ai unor filiale PSD ca cea de la Neamț, cu ședințe de guvern care sfidează istoria și cetățenii. Puțin probabil, ca ieșenii, nemțenii și locuitorii celorlalte județe din Moldova, să mai creadă că prin ceremonii și ședințe de partid deghizate în ședinte de guvern, mai pot primi atenție și respect de la actualul guvern. Cei 4,5 milioane de locuitori ai Moldovei sunt martori la neputința de a guverna a actualului cabinet, la lipsa de viziune si de proiecte pentru întreaga Moldova.

Guvernul PSD ignoră 

Guvernul PSD ignoră cu dispreț, cinism si pentru interese înguste de partid, nu doar rolul istoric al Iașului si sacrificiile ieșenilor din perioada războiului, dar si faptul că deciziile politice care au dus la reîntregirea României din 1918, precum si primele legi reformatoare ale țării – legea agrară și legea electorală - au fost adoptate la Iași, de Senatul României de atunci, întrunit în Aula Universității “Alexandru Ioan Cuza” și de Adunarea Deputaților, reunită în sala Teatrului Național “Vasile Alecsandri”.

Decizia actualului guvern de a organiza ședința comună a guvernelor din România şi Republica Moldova în orice altă locație decât Iași, mai cu seamă în anul în care aniversăm Centenarul IAȘI, capitală a Regatului României, arată cât de mici sunt acești politicieni ai timpurilor noastre, care nu pot depăși animozitățile din propriul partid, care sunt în stare să șteargă cu buretele, istoria unui popor și să trateze un oraș regal ca Iașul precum o filială de partid.

Liderii PSD Iași, oameni politici fără coloană vertebrală

Liderii Filialei PSD Iaşi, oameni politici mici si fără coloană vertebrală, fără capacitatea de a-și apăra cetățenii și renumele orașului pe care îl reprezintă, cu o voce politică la fel de influentă și sonoră ca lătratul unui pudel, se dovedesc incapabili să convingă propriul guvern să țină la Iași o ședință comună aniversară a românilor din stânga și din dreapta Prutului și, în disprețul istoriei și al ieșenilor, fac plecăciuni guvernului Grindeanu – Dragnea, felicitându-l pentru « maturitatea politica si normalitate ».

Prin această decizie politică, Guvernul PSD a dorit să crucifice un primar pentru delicte de opinie, dar a scuipat pe obrazul cetățenilor capitalei Moldovei, la ceas de centenar", se arată într-un comunicat de presă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel