Peste 5.000 de arbori, plantați în Sectorul 4. Primarul Băluță: Am încercat să le luăm pe rând

Bulevarde lărgite, locuri noi de parcare, școli modernizate și blocuri reabilitate.

Acestea sunt primele lucruri pe care le poți observa în sectorul 4, normale până la urmă dacă vrei să dezvolți zona, însă sunt și oameni care se plâng de faptul că mulți copaci au fost defrișați în urma acestor modernizări.

Părerile sunt împărțite în Sectorul 4, administrat de primarul Daniel Băluță, când vine vorba despre realizarea unor proiecte. Dacă unii își doresc locuri de parcare sau să le fie blocul anvelopat, alții vor locuri de joacă și spații verzi. Ce-i drept, oamenii nu cer ceva imposibil, problema este cum să le rezovi pe toate în același timp. Răspunsul l-am primit exact de la Daniel Băluță, aflat zilele trecute în vizită de lucru pe strada Luică, stradă care a fost modernizată ultramodern și care a ajuns să aibă patru benzi în loc de două.

„Este important în primul rând să menționez că profesia mea de bază este cea de medic, asta înseamnă că îmi este cât se poate de evidentă importanța unui mediu sănătos. Familia mea, fiica mea, locuim cu toții în sectorul 4, aici ne desfășurăm cu toții activitatea în majoritatea timpului. Plecăm, clar, de la ideea că îmi doresc un mediu cât mai sănătos pentru noi toți cei care locuim în această comunitate. Am încercat să le luăm pe rând, dacă se poate spune așa, am reabilitat până în prezent peste 300 de blocuri, am lărgit bulevarde, am creat noi locuri de parcare, am modernizat școli și grădinițe. Lucruri reale, nu vorbe. Întrucât am lărgit bulevardele, am fost obligați, în mod evident, să și defrișăm câțiva copaci. În locul acestora însă, vom planta peste 4.500 de pomi, pe care ADP Sector 4 i-a cumpărat din pepinierele din sud-estul țării", a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

(w670)

S.C. ADP 4, societatea care îngrijește spațiile verzi, a început deja campania de plantare a pomilor care vor înlocui arborii defrisați. O situație aparte o regăsim pe Șoseaua Giurgiului, arteră care până de curând arăta că după bombardament. Acum însă, muncitorii au finalizat reabilitarea părții carosabile, calea de rulare a tramvaielor și au creionat parcări în spic la marginea drumului. Și spațiile verzi au parte de atenție din partea lucrătorilor, întrucât, de mai bine de două săptămâni, a început plantarea a peste 3.000 de tei și prunus.

Noii copaci vor forma astfel o perdea protectoare împotriva prafului și a noxelor emise de zecile de mii de mașini care tranzitează aceasta zonă, în condițiile în care Giurgiului este una dintre cele mai importante căi de acces în București și, totodată, principala ieșire spre Bulgaria.

„Arborii sunt achiziționați, colegii noștri se află deja pe teren și plantează copacii acolo unde aceștia lipsesc. Atât pe Giurgiului, cât și în zonele unde au avut loc lucrări de supralărgire. Este extrem de important să respirăm un aer curat.", ne-a declarat Marian Goleac, directorul general al ADP 4 SA. Practic, pe arterele respective vor fi plantați tei, prunus și platani.

(w670) 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel