O gaură neagră, filmată de telescopul Hubble, AJUTĂ la formarea unor stele, nu le distruge

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Descrise adesea ca distrugătoare, găurile negre sunt privite acum dintr-o nouă perspectivă, după ce telescopul Hubble a arătat că ele pot contribui la formarea stelelor, nu doar la distrugerea lor. 

Imagini spectroscopice din galaxia pitică Henize 2-10 arată un flux de gaz care se întinde de la o gaură neagră la o stea strălucitoare din apropiere. Descrisă ca un cordon ombilical, legătura dintre cele două arată că din acel nor de gaz se pot forma grupuri de stele. Portretizate ca distrugătoare de stele, monştri care ţin lumina captivă, găurile negre sunt acum privite cu alţi ochi. Gaura neagră din galaxia ante-menţionată contribuie, se pare, la furtuna de foc care duce la formarea unor noi stele. Galaxia Henize 2-10 se află la 30 de milioane de ani lumină faţă de Pământ. 

"Acum 10 ani, când eram studentă în ultimul an şi mă gândeam că îmi voi petrece toate cariera privind formarea stelelor, mă uitam la datele care veneau din Henize 2-10 şi totul s-a schimbat pentru mine. De la început am ştiut că ceva neobişnuit şi special se întâmplă acolo. Acum, Hubble a arătat în mod clar că este o legătură între o gaură neagră şi o stea care se formează la nici 230 de ani lumină faţă de această", a declarat Amy Reines, cercetătorul care a publicat primele informaţii privind existenţa unei găuri negre în galaxia Henize 2-10. 

"Aflată la doar 30 de milioane de ani lumină distanţă, Henize 2-10 este suficient de aproape astfel încât Hubble să poată captura imagini spectroscopice cu o gaură neagră. Surpriza a fost să aflăm că, în loc să distrugă această formaţiune de stele, gaura neagră contribuia la naşterea lor", a declarat Zachary Schutte, un student al lui Reines. 

"Rezoluţia imaginilor surprinse de Hubble arată un tipar asemănător unui tirbuşon în ceea ce priveşte gazul care iese din gaura neagră. Dacă ar fi fost vorba de o supernovă, aşa cum spun alţi cercetători, nu am fi avut acest tipar. Este dovada noastră că e vorba de o gaură neagră", a concluzionat Reines, conform phys.org

Sunt 40 de miliarde de miliarde de găuri negre în Univers 

Astronomii au calculat, recent, numărul găurilor negre din Universul cunoscut, iar cifra este uluitoare: are 19 zerouri. 

Găurile negre sunt, de fapt, nucleul unor stele moarte, iar numărul acesta din Universul cunoscut este de 40 cvintilioane, adică 40.000.000.000.000.000.000. Cu toate astea, numărul găurilor negre, deşi uriaş, reprezintă doar 1% din materia observabilă în Univers. 

"Ce este inovativ în modul de calcul este cuplarea unui model detaliat de evoluţie stelară şi binară cu formule avansate privind formarea stelelor şi îmbogăţirea metalelor în galaxii individuale. Este printre primele calcule ab nitio ale funcţiilor găurilor negre în istoria cosmosului", a transmis Alex Sicilia, astrofizician la Şcoala Internaţională de Studii Avansate (SISSA) din Italia, conform Science Alert. 

VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel