NUME PREMIER. Critici fulminante din mediul de afaceri: Nu se poate așa ceva!

Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), critică modul în care sunt aleși cei care conduc România. 

”Noi avem marea problemă în România că la noi ajung să conducă oameni care nu au nicio pregătire managerială. În ale ţări nu există să ocupi posturi de manager fără evaluări profesioniste. Uitaţi-vă şi acum. Se vântură, se agită nume de persoane care să devină prim-miniştri şi dacă vă uitaţi în CV-ul unora sunt persoane care au condus trei elevi într-o şcoală sau nu au condus nimic şi îi punem să conducă Guvernul României. Nu se poate aşa ceva. Este foarte important cei care conduc să aibă pregătire şi pe măsură ce înaintezi în ierarhia managerială să aibă şi experienţă managerială. Nu putem lăsa să înveţe oamenii management pe spinarea acestei ţări. Este foarte important”, a spus Ovidiu Nicolescu, potrivit Agerpres. 

Potrivit acestuia, faptul că în România nivelul guvernanţei este pe ultimul loc din Europa, de vreo 6 ori mai mic decât media europeană, este cauzat tocmai de faptul că posturile din administraţie au fost ocupate de oameni care nu au pregătire managerială, iar totul trebuie să înceapă cu evaluarea managerilor din sistemul public. 

”Toţi managerii din sistemul public trebuie evaluaţi, au sau nu au calităţi. Care au calităţi să rămână foarte bine. Care nu au, dar au potenţial, să îi trimitem la şcoli. Care nu au şi nu au nici potenţial, să facă altceva. Să facă altceva pentru că orice manager dacă conduce 10 salariaţi şi nu are calităţile necesare, 10 lucrează prost, dacă conduce un minister toată ramura economică merge proastă, dacă conduce un guvern tot guvernul merge prost”, a afirmat Ovidiu Nicolescu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel