Negrescu, scenariu TERIBIL pentru 2021, după REZULTATE: Cam asta o să fie! DOUĂ VARIANTE

Alegeri
Alegeri

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre anul 2021 și despre impactul economic pe care-l vom avea, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare de duminică, 6 decembrie. 

"Dacă mai aveam nevoie de o veste proastă în 2020, iată că a venit odată cu alegerile astea, pentru că vom avea un Guvern slab, un Guvern fără o majoritate puternică în Parlament și asta înseamnă că nu vom putea lua deciziile pe care le așteptam, precum reforma administrativ-teritorială a României, pentru că nu mai putem trăi cu 41 de județe, cu atât de multe localități, cu atât de mulți bugetari.

Din păcate, noul Parlament va funcționa după teoria compromisului și din acest punct de vedere, cred că nici Guvernul nu va mai fi acela pe care l-am sperat, cu oameni specializați pe ministerele lor, cu oameni care să vină și să ia decizii din punct de vedere economic", a declarat Adrian Negrescu, în direct la B1 TV.

Două variate pentru salvarea României în 2021

"2021 va fi anul restructurării și, de voie, de nevoie, va trebui să luam măsuri pentru restructurarea aparatului public, pentru acoperirea deficitului și asta se va traduce în două variante: ori încercăm să reducem evaziunea fiscală, ori punem taxe mai mari! Cam asta o să fie! Cu Fondurile Europene, cel puțin până în momentul de față, ne-am cam lămurit cum stă treaba.

Suntem campioni europeni la scris proiecte și desenat din pix tot felul de soluții, dar când e vorba de implementare, știm, nu suntem foarte buni și din păcate nu am văzut nici în această campanie soluții concrete care să vină să atragă bani europeni și să salvăm cumva din deficitul ăsta bugetar, care va fi și mai mare, după mine, în 2021", a completat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel