Nadine a dat examenul de BAC la 44 ani. La 13 ani, lucra la metrou. ”Mă doare să-mi spui vedetă”

foto Nadine Facebook
foto Nadine Facebook

În urmă cu cinci ani, Nadine Voindrouh s-a înscris la un liceu fără frecvență. 

”Mă doare să-mi spui vedetă”

Anul acesta, la 44 de ani, ea a dat examenul de Bacalaureat. La a treia probă, a ales sociologia. Mai departe, la facultate, ar vrea să meargă spre psihologie. La 13 ani, Nadine lucra la metrou. La 14 ani, bea și fuma: ”Mediul din care am venit scria acest patern, nu m-am dezis de le până la un punct!”. Acum, după ce a terminat liceul a doua oară, mărturisește că-și va pune diploma de Bac în ramă, pentru că a muncit 9 ani pentru aceasta. ”Mă doare să-mi spui vedetă” a mărturisit ea la RealitateaTV, având impresia că e o etichetă care se pune peiorativ. Nadine Voindrouh spune că este recunoscătoare celor care au avut încredere în ea când avea statutul de ”vedetă”, dar, pentru ea, acum, este o perioadă apusă. 

”La 13 ani, eram vânzătoare la metrou”

”Eu am mai făcut o dată liceu, dar l-am făcut ca gâsca prin apă, pentru că munceam. La 13 ani, eram vânzătoare la metrou. După a venit școala vedetelor, am început cu turnee. Îmi doream independență financiară. Mi-a plăcut să citesc, intuitiv am cultivat zona literară, dar... loterie! Am dat Bac-ul, am picat o probă, am plecat în America, unde am stat 7 ani. M-am întors, am vrut să dau la facultate, m-am înscris din nou la Bac să dau doar acea probă, numai că am realizat că nota totală nu e un reper pentru omul care eram atunci, am zis că merit mai mult. Nu am vrut să învăț doar pentru Bac, ci am vrut să reiau tot procesul, de la capăt, ca să înțeleg real. A fost o experiență deosebită.

A reluat liceul din clasa a noua, la 38 de ani

Am vrut să fac încă o dată liceul. Evident că nu erau norme, proceduri, n-a existat precedent. Liceul de stat nu m-a primit. A spus: ai făcut o dată liceul pe banii statului, gratuit, nu poți s-o faci din nou. Am zis că e în regulă, plătesc. Am vrut să-l fac în județul Dâmbovița, unde locuiesc, să bat șaua să priceapă iapa pentru femeile comunității, dependente de bărbați din cauză că nu au școală. Pentru că nu existau proceduri, liceul de stat nu m-a acceptat și am avut noroc cu directorul unui liceu privat. (...) Am făcut cinci ani de fără frecvență”. a povestit Nadine, la Realitatea TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel