EXCLUSIV  Motivele pentru care George Simion (AUR) are interdicție a intra în R. Moldova

George Simion - Inquam Photos / Octav Ganea
George Simion - Inquam Photos / Octav Ganea

Anatol Șalaru, fostul ministru de apărare al Republicii Moldova, a discutat cu Oana Stănciulescu la emisiunea #Rezist despre interdicția lui George Simion de a intra în R. Moldova dar și despre ”simpatiile” sale pro-ruse.

Anatol Șalaru: ”George Simion este acuzat că ar fi instrumentul Rusiei în procesul de destabilizare a României și a Republicii Moldova”.

Ce legături are cu Rusia George Simion?, întreabă Oana Stănciulescu.

Anatol Șalaru: ”Hai să ne uităm la Viktor Orban, el ce legături are cu FSB-ul, noi nu știm, dar el face politica lui Putin. Așa și George Simion. Președintele partidului AUR de când face activitate politică în R. Moldova și România, el a făcut-o în favoarea Rusiei. A destabilizat situația și ”a dat la moară” propagandei rusești să spună: ”Unioniștii vor să provoace un război civil în R. Moldova, vor vărsare de sânge, vor să vă omoare pe toți cei care nu sunteți români”.”.

De asemenea, ce face acum sprijinind Rusia împotriva Ucrainei, George Simion face politica Rusiei, aici nu îți trebuie prea multă inteligență să-ți dai seama. George Simion și pro-rușii se folosesc de greșelile guvernului de la București și le exploatează la maxim pentru că în spatele lor stau specialiști foarte bine pregătiți.”, a relatat Anatol Șalaru.

George Simion a fost expulzat pe 1 octombrie 2018 din Republica Moldova, fiind declarat persona non grata pentru o perioadă de 5 ani.

Potrivit TV8, interdicţia a fost pusă în aplicare după ce, la 27 august 2018, unui grup de cetăţeni români, participanţi la Marşul Unirii, nu li s-a permis trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova. Motivul iniţial a fost comportamentul inadecvat şi provocator al unor persoane, refuzul de a se conforma procedurilor legale şi o serie de ameninţări în discuţiile cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

În 2023, în Republica Moldova, străinii pot fi declarate persoane indezirabile dacă aceştia au desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice în privinţa acestora că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică', a menţionat Inspectoratul.

Cu privire la George Simion, Inspectoratul pentru Migraţie a declarat că 'a emis o decizie de prelungire a termenului declarării străinului ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de încă 5 ani'.

De asemenea, potrivit podul.ro, George Simion a primit o interdicție de 3 ani de a intra în Ucraina. Serviciul de Securitate al Ucrainei a emis documentul care atestă acest lucru. ”În scopul asigurării securității statului, SBU a luat decizia de a-i aplica persoanei menționate (George Simion) o interdicție de intrare în Ucraina pentru o perioadă de 3 ani” arată răspunsul dat de către Serviciul de Securitate al Ucrainei. 

Solicitarea la care a răspuns Serviciul de Securitate al Ucrainei a venit ca urmare a acuzațiilor ex-ministrului Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, dar și a jurnaliștilor de la obozrevatel.com în legătură cu întâlnirile pe care liderul AUR, George Simion, le-ar fi avut cu rezidentul FSB de la Cernăuți. Potrivit obozrevatel.com, întâlnirile lui Simion cu agenții rușilor din Cernăuți au reprezentat motivul principal pentru care acestuia i s-a aplicat interdicția de intrare în Ucraina pentru o perioadă de 3 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel