Moțiunea de cenzură a trecut. PSD Braşov: "Înseamnă începutul unei perioade de instabilitate şi austeritate"

Liderii PSD Braşov au reacționat după rezultatele moțiunii de cenzură.

Preşedintele Klaus Iohannis aruncă România în haos, votarea moţiunii de cenzură însemnând intrarea "într-o perioadă de instabilitate şi austeritate", susţin liderii PSD Braşov, potrivit unui comunicat de presă transmis joi Agerpres.

"Haosul în care Klaus Iohannis aruncă azi ţara, lăsând-o fără viziune şi program de guvernare, fără guvern stabil, fără buget rectificat, în prag de iarnă şi în pline alegeri prezidenţiale va avea efecte devastatoare pentru economie şi pentru imaginea României în plan extern. Această zi de joi va rămâne în calendare ca joia neagră pentru economia şi democraţia românească", se arată în documentul transmis de Biroul de presă al organizaţiei braşovene a social-democraţilor.

Începutul unei perioade de instabilitate şi austeritate

Conform acestora, moţiunea de cenzură a fost "doar o etapă în lupta PSD cu partidele austerităţii".

"PSD îi asigură pe toţi românii că acest moment negru pentru ţară va fi de scurtă durată, pentru că, în mai puţin de un an, vom reuşi să scăpăm definitiv, prin votul la prezidenţiale, locale şi parlamentare de promotorii sărăciei şi concedierilor. Până atunci, această moţiune a fost doar o etapă în lupta noastră cu partidele austerităţii. Îndemnăm românii să studieze atent lista ruşinii, lista celor care au spus azi: DA, vrem salarii şi pensii tăiate, DA, vrem peste 400.000 de concediaţi din sistemul public, DA, vrem să pedepsim mediul de afaceri şi să stopăm programele pentru tineri antreprenori! PSD va căuta în Parlament cele mai bune soluţii pentru a scurta cât mai mult perioada de haos şi suntem convinşi că avem forţa să o facem. Votarea moţiunii de cenzură înseamnă începutul unei perioade de instabilitate şi austeritate pentru România", se arată în documentul citat.

În finalul documentului, social-democraţii braşoveni le cer românilor "să se mobilizeze la prezidenţiale şi să nu lase toată puterea în mâinile unui singur om, mai ales în mâna unuia care nu a făcut nimic pentru români timp de cinci ani".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel