Ionuț Vulpescu, în podcastul Avangarda, i-a cerut profesorului Athanasiu să avanseze trei idei revoluționare pentru dezvoltarea României, trei idei care ar putea pune țara noastră în avangardă
”Îmi cereți mult, i-a răspuns profesorul de Drept la Muncii, Alexandru Athanasiu. Abia dacă reușesc să bâjbâi una. Eu cred că trebuie să ne întoarcem la oameni. Inteligența românească dă rezultate senzaționale în exprimări individuale. Din păcate, noi nu avem o țesătură bună de solidaritate, de lucru în echipă. Lucrăm prost în echipă. Lucrăm foarte bine individual. Și rezultatele se văd. Avem excelențe, dar individual, nu ca o colectivitate mai mică sau mai mare. Eu cred că, în primul rând, acești tineri cu rezultate excepționale, atestate nu numai în România, dar și în universități de prestigiu de afară, trebuie stimulați la maximum să vină în România, și puși cât mai repede în poziții, nu în prima poziție de la început, dar în partea de sus a oricărei ierarhii și cu potențialul de a fi conducătorii de mâine ai României. Atâta vreme cât egoismul, canibalismul ăsta provincial pe care România îl arată ca societate, în care recomandarea ține loc de note, în care păcatul se substituie virtuților, nu avem cum să progresăm”, a spus prof. Athanasiu.
V-au luat prin ministere? Nu, că trebuia să fie nepoata, nepotul
”Circulă pe internet o glumă foarte tristă pentru noi, a continuat prof. Athanasiu. Era întrebat un japonez cum reușesc ei rezultate așa grozave? Și zice: La noi e simplu. Avem 10 persoane – una e foarte deșteaptă și nouă sunt proști. Cel foarte deștept îi conduce pe ceilalți nouă. La voi, aveți nouă deștepți și un prost, și prostul vă conduce.
Cam asta e. Noi am făcut, la un moment dat, în guvernul Năstase, a fost bursa Nicolae Iorga – eu eram ministrul Educației. Vreau să vă spun că au venit absolvenți de universități, pe care statul i-a susținut materialicește, remuneratoriu, prin burse. Au venit, am avut și eu la master. Și i-am întrebat: „V-au luat imediat prin ministere?” Și ei zic: „Nu.” Nu, că trebuia să fie nepotul, nepoata, fratele, concubina, tata, mama, adică viziunea tribală. România trebuie să se descotorosească, dacă tot vrem progresism.
Uite, ăsta ar fi modernism: să eliminăm tribalismul, aceste uniuni bazate exclusiv pe sânge, pe aranjamente. Să dispară tribalismul, care e o formă, evident, primitivă de agregare socială din organizarea societală românească”, a concluzionat Alexandru Athanasiu.
Cazul Plastara-la fel era și în perioada interbelică
Profesorul Athanasiu exemplifică gluma despre proștii care conduc în România cu cazul Plastara, un român care studiază la Sorbona, în perioada interbelică.
”Este un student strălucit. Își ia licența, face un doctorat, cu Marcel Planiol, unul din corifeii dreptului civil francez, de la începutul secolului trecut. Cartea lui Planiol și a prietenului lui, profesorul Ripert, fiind un reper pentru juriștii români, nu numai din perioada interbelică, dar și pentru noi... Și Plastara vine în România. Pe atunci era un mare entuziasm, după acea victorie astrală a României, de a-și întregi frontierele acolo unde aproape toți românii erau cuprinși între ei. Așa și Plastara, se întoarce, deși Planiol îi oferă oportunitatea extraordinară de a rămâne asistent la catedra de drept civil, la Sorbona – atunci Sorbona era una singură, nu era Sorbona I Panthéon și Sorbona X, acum sunt nu știu câte Sorbona. Atunci era una singură și era azimutul oricărui jurist român, să absolve Sorbona. S-a întors în România. Țara noastră nu l-a pus pe Plastara acolo unde meritele științifice, profesionale îl îndrumau să ajungă, după vorba prietenului nostru comun, Aristotel, care spune că destinul te duce acolo unde meritele tale reale trebuie să te ducă.
Și ce se întâmplă? Vine Planiol, ministru al Justiției la un moment dat, vine în vizită, cu trenul, în Gara de Nord. În Gara de Nord era o delegație întreagă: ministrul Justiției din acea vreme, directorul general din minister; pe peron, îl așteptau pe domnul ministru al Franței. Povestea se petrece prin ʼ30 și ceva. Și îi prezintă pe fiecare. La un moment dat, intrigat oarecum, Planiol spune: „Mais, mon brillant élève, monsieur Plastara, où est-il? Je ne le vois pas.”
Ăștia au început să își dea coate: „Cine e ăsta, Plastara?” Și la un moment dat, unul zice: „Este judecător de plasă, cum se zicea, în județul Giurgiu.” Acolo ajunsese strălucitul doctor de la Sorbona. Apropo de faptul că nici România interbelică nu era statul utopic al lui Thomas Morus sau La città del Sole a lui Tommaso Campanella. Și atunci, ca să repare, tipic românește, l-au luat pe într-o zi, de acolo, pe Plastara și l-au făcut conferențiar, i-au dat o catedră la Facultatea de Drept”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
