Ministrul Energiei: România vrea să importe gaze din Azerbaidjan

Sursa foto: Facebook Virgil Popescu
Sursa foto: Facebook Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, i-a transmis omologului săi din Azerbaidjan că România este interesată să importe gaze din această ţară.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, i-a transmis omologului săi din Azerbaidjan că România este interesată să importe gaze din această ţară.

"Astăzi (joi - n.r.) am avut o nouă întâlnire de lucru cu Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan. Am discutat aplicat despre cooperarea concretă în energie, în domeniile prioritare. Am transmis că România este interesată să importe volume de gaze din Republica Azerbaidjan, având în vedere Parteneriatul Energetic Strategic consolidat dintre cele două ţări. Totodată, am reiterat că în actualul context de securitate Coridorul Sudic este un factor de consolidare a securităţii energetice europene şi mai ales un instrument mult aşteptat de diversificare a aprovizionării cu gaze, Azerbaidjanul şi Europa fiind acum conectate cu o legătură energetică directă, sigură şi fiabilă', a precizat ministrul într-o postare pe pagina de Facebook.

În cadrul întâlnirii a fost luat în considerare şi proiectul de realizare a unui cablu submarin pentru transportul energiei electrice, pe sub Marea Neagră

"Ţara noastră a fost invitată să facă parte din grupul de lucru în curs de formare pentru demararea acestui proiect foarte important. Ministrul Parviz Shahbazov a subliniat importanţa proiectului în ceea ce priveşte extinderea oportunităţilor de export de energie electrică între regiune şi piaţa europeană şi a subliniat potenţialul şi planurile Azerbaidjanului pentru exportul de 'energie verde", a arătat Popescu.

Ministrul azer a spus că proiectele şi planurile de energie regenerabilă în derulare legate de realizarea potenţialului de energie eoliană offshore pot face din Azerbaidjan un partener important şi în exportul de energie electrică şi hidrogen, care vor fi produse din surse de 'energie verde', în cooperare cu Europa.

"Totodată, am făcut schimb de opinii cu privire la alte perspective ale cooperării energetice bilaterale, inclusiv în domeniul energiei nucleare", a mai spus oficialul român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel