Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Ministrul Educației, atacat dur din PNL. Vlad Nistor, acuzații grave

Copreședintele Comisiei pentru Educație și Cercetare a PNL, Vlad Nistor, susține că ministrul Educației continuă o campanie de decredibilizare a sistemului universitar românesc prin promovarea de măsuri abuzive și dăunătoare care încalcă legea. 

"În această vară sistemul românesc de atestare a diplomelor a primit o lovitură grea prin modificarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică precum și măsuri privind diplomele de studii emise de instituții de învățământ superiorcare școlarizează fără autorizare. Au fost astfel recunoscute printr-o simplă măsură politică, fără suport academic adecvat, mii de diplome acordate în afara legii în universități și programe neacredidate. Ministerul a afirmat atunci că este o măsură de utilitate socială. În realitate, societatea are de pierdut atunci când diplomele universitare nu mai înseamnă nimic, cei care muncesc ani de zile în universități serioase își văd batjocorite eforturile în timp ce ministerul recunoaște diplome obținute pe căi lăturalnice iar angajatorii sunt afectați de confuzia și lipsa de criterii generată de politic în sistemul de diplome. Cum sunt toate acestea în beneficiul societății?", declară deputatul PNL. 

"Sunt încălcate în mod flagrant prevederile legale"

Vlad Nistor continuă: "Recent ministerul educației a mai adăugat o încălcare a Legii Educației la șirul de măsuri nejustificate și dăunătoare care, putem spune, au anulat-o deja de facto. Prin Ordinul de Ministru nr. 3751/2015 de aprobare a Metodologiei-cadru referitoare la procesul de stabilire şi de alegere a structurilor şi funcţiilor de conducere la nivelul instituţiilor din sistemul naţional de învăţământ superior sunt încălcate în mod flagrant prevederile legale privind mecanismul alegerilor universitare și este deturnat sensul acestora".

"Omite în mod cel puțin suspect..."

Liberalul susține că "ministerul omite în mod cel puțin suspect să includă clarificări privitoare la incompatibilitatea dintre calitatea de membru al Consiliului de Administrație și cea de membru a Senatului Universitar, lăsând deschisă calea pentru ca deținătorii funcțiilor de conducere să controleze în mod repetat votul în forurile de decizie universitară, fără posibilitatea de a fi supuși controlului real al comunității academice. În același fel este omisă și orice clarificare cu privire la modul în care trebuie evitate conflictele de interese generate de prezența rudelor și afinilor în structura universităților".

"Cerem ministrului educației să explice atât măsurile ilegale pe care le-a adoptat, cât și lacunele din metodologia-cadru a alegerilor universitare, pe care nu le putem înțelege decât fie ca măsuri oportuniste care apără interese ale apropiaților politici, fie ca exemple de incompetență", a conchis Vlad Nistor. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy