Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Ministrul Economiei a scăpat de COVID-19. Virgil Popescu: OFICIAL "liber"

Virgil Popescu / Facebook
Virgil Popescu / Facebook

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat că a scăpat oficial de COVID-19. 

"NEGATIV - OFICIAL ”liber” de COVID - 19!

În primul rând, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați scris, mi-ați trimis gândurile voastre bune, v-ați rugat pentru sănătatea mea. Asta mi-a dovedit că putem fi solidari, că dăm dovadă de omenie și că știm să ne fim alături și în perioade de restriște.

M-am numărat printre cei norocoși, neavând simptome grave, ci o formă mai ușoară a bolii. Am stat în izolare, acasă, și mi-am monitorizat atent evoluția bolii. Am avut gust, miros. Deci este posibil, ca după aceste 2 săptămâni, să mă fi ales cu câteva ”grame în plus” Am considerat că este important să mă hrănesc sănătos, consistent, pentru a ajuta corpul să lupte cu acest virus.", a scris Virgil Popescu pe Facebook. 

"Răspund la o serie de curiozităţi"

 

"Pentru că au fost și alte voci, circumspecte, voi încerca să răspund la o serie de ”curiozități”.

Da, continui să vă încurajez, din toată inima, să purtați masca și să respectați regulile de igienă. Eu am purtat-o. Da, am contactat virusul, dar faptul că am purtat masca mi-a oferit ocazia să nu îi îmbolnăvesc pe cei din jurul meu. Iar asta mi se pare o victorie! Cei dragi, colegii mei și cei cu care am interacționat au fost bine. De asta este bine să avem grijă, să ne protejăm noi, dar și pe ceilalți.

Unde m-am îmbolnăvit? Aș vrea să pot spune cu o precizie de 100% unde, dar nu am cum să o fac. Revin. Aveți grijă de voi. Evitați să participați la acțiuni cu o prezență fizică ridicată. Știu că nu ne este ușor, să stăm departe unii de alții, dar acum este nevoie de asta pentru ne ține în afara riscului. P.S. Este nevoie de distanțare fizică, nu emoțională! Poate e o bună perioadă să vorbim mai mult unii cu alții, să ne susținem reciproc prin vorbe bune!

Am urmat un tratament recomandat de medici. Vreau să le mulțumesc, pe această cale, tuturor eroilor, care fac eforturi pentru cei bolnavi. Am ales să nu fac publică schema de tratament, nu pentru că ar fi un mare secret sau că ar fi vorba de un ”tratament destinat privilegiaților”, însă fiecare corp reacționează diferit și cred că medicii sunt cei mai în măsură să decidă pentru fiecare caz în parte. Schema de tratament a fost una ”clasică”, pe care cred că mulți dintre cei care au fost bolnavi au primit-o pentru a se trata.

După această experiență, înțeleg și mai mult că trecem printr-o perioadă dificilă, neobișnuită, care ne testează pe fiecare în parte. Ne stârnește frici și temeri, pe care nu bănuiam că vom ajunge să le trăim. Dar am încredere că vom trece și peste asta. Să nu ne lăsăm conduși de îndoieli, de frică, ci să apelăm la partea rațională, la ”instinctul de supraviețuire”, să respectăm măsurile care au fost luate pentru a ne proteja. Pentru că da, sănătatea este importantă!

P.S.2. Purtați mască! Spălați-vă des pe mâini! Folosiți dezinfectant! Păstrați distanța!", a mai scris ministrul. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy