Ministerul Sănătății, decizie de ultimă oră după dezvăluirile lui Tolontan

Ministerul Sănătății a decis organizarea unei acțiuni comune a Corpului de control împreună cu Serviciul de Medicină de Urgență care să analizeze dacă se probează informațiile apărute în presă despre modul în care sunt folosite medicamentele la unitatea ATI a Spitalului "Sf. Pantelimon" din București.

"Controlul va avea loc săptămâna viitoare, după finalizarea celor care se desfășoară în acest moment în județele Mureș și Buzău. Acțiunea va merge în paralel cu ancheta internă de la Spitalul 'Sf. Pantelimon', se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății (MS).

MS: Discriminarea între pacienți, inacceptabilă

Totodată, reprezentanții ministerului atrag atenția că discriminarea pe criterii de vârstă la pacienții din ATI este inacceptabilă.

"Discriminarea pe criterii de vârstă sau orice altă formă de discriminare între pacienți, în cadrul acestui program sau oricare altul, este inacceptabilă și reprezintă o încălcare a legii în vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România. În cazul particular al Spitalului Sf. Pantelimon, acuzațiile vehiculate în presă trebuie investigate. (...) Ministerul Sănătății afirmă cu tărie că drepturile pacienților nu sunt negociabile", subliniază MS.

Conform comunicatului de presă, AP-ATI (Acțiunea Prioritară ATI) este un program gândit de minister pentru a urmări un pacient critic a cărui viață este amenințată, indiferent dacă acesta este asigurat sau nu, și menit să asigure cheltuielile cu tratamentul acestuia.

Citește și: Tolo.ro: Înregistrare șoc! Cum se decide în spital cine moare și cine trăiește

Acțiunea Prioritară este reglementată în Ordinul Ministrului Sănătății nr. 447/2015, modificat prin Ordinul 966/2015. Articolul 20 reglementează ce achiziții se pot face în unitățile ATI și decontate din AP-ATI, iar articolul 21 definește criteriile de eligibilitate pentru diagnostice, nu pentru pacienți.

"Principiul de funcționare al AP-ATI este următorul: pe baza facturilor înaintate de unitățile spitalicești din luna precedentă, decontarea cheltuielilor se asigură, la cerere, în luna următoare, după verificarea documentației necesare", se menționează în comunicat.

Conform datelor furnizate de MS, în 2016, Spitalul "Sf. Pantelimon" din București are un buget pentru ATI de 1,7 milioane de lei, din care 400.000 lei pentru ATI Neonatologie.

Citește și: Decizie radicală! Ce se întâmplă cu medicul care decidea cine moare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel