Mii de migranți au luat cu asalt frontiera

Traversare Canalul Mânecii. Pericolul care-i pândește pe imigranți
Traversare Canalul Mânecii. Pericolul care-i pândește pe imigranți

Circa 2.000 de migranţi încearcă sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, să se îndrepte dinspre oraşul grec Salonic către frontiera cu Macedonia de Nord, de unde să-şi continue drumul către Europa Centrală şi de Vest, relatează agenţia dpa.

Migranţii au petrecut noaptea în corturi instalate în jurul unei tabere de refugiaţi lângă localitatea Diavata, la nord-vest de Salonic, de unde intenţionează să pornească într-un marş către graniţă. Conform presei locale, poliţia greacă a reuşit deocamdată să oprească marşul, dar au avut loc confruntări în care forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene.

După ce în ultimele zile s-a răspândit pe internet zvonul că graniţa cu Macedonia de Nord ar fi fost deschisă, numeroşi migranţi şi-au părăsit taberele din Grecia pentru a încerca să treacă frontiera. Autorităţile greceşti au infirmat acest zvon şi le-au cerut migranţilor să revină în tabere.

Circa 300 de migranţi au ocupat vineri principala gară din Atena, tot cu intenţia de a pleca înspre graniţa nordică. Circulaţia trenurilor a fost oprită timp de mai multe ore în această gară, unde migranţii au rămas până noaptea.

În perioada de vârf a valului migrator din anii trecut, pentru a închide ruta balcanică la frontiera dintre Grecia şi Macedonia de Nord a fost instalat un gard, care încă există şi este monitorizat.

Circa 70.000 de migranţi sunt în prezent în Grecia, ţară care anul acesta a trecut din nou în faţa Spaniei la numărul de sosiri clandestine ale migranţilor în UE. Potrivit Frontex, în primele două luni ale anului au intrat în Grecia circa 5.500 de migranţi, cu o treime mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Vezi și: Alertă. O navă comercială a fost deturnată în Marea Mediterană

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel