Mihai Eminescu, celebrat de Ambasada României în Pakistan

Poetul Mihai Eminescu, de la naşterea căruia s-au împlinit 169 de ani la 15 ianuarie, a fost celebrat vineri la sediul Ambasadei României din Islamabad, informează agenţia pakistaneză de presă APP.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia de Prietenie Româno-Pakistaneză (PRFA), cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, marcată la începutul acestei săptămâni.

Ambasadorul României, Nicolae Goia, a menţionat că Ziua Culturii Naţionale este celebrată în fiecare an la 15 ianuarie, ziua de naştere a Poetului Naţional Mihai Eminescu.

Nicolae Goia a evocat personalitatea lui Eminescu, reprezentant al romantismului european occidental, a cărui operă ilustrează însă şi specificul naţional. Poetul şi-a impresionat contemporanii prin inteligenţă, memoria remarcabilă şi curiozitatea intelectuală, a mai spus ambasadorul, potrivit APP.

Cu această ocazie, ambasadorul României a semnat documentul de constituire al unei asociaţii reprezentate de preşedintele şi vicepreşedintele PRFA, notează Agerpres.

VEZI ȘI:

CONDAMNARE. BĂDĂLĂU DEMONTEAZĂ UN FAKE NEWS CARE A CIRCULAT ÎN PRESĂ. ”AM CÂȘTIGAT!”

BĂDĂLĂU, PRIMA REPLICĂ DIN GUVERN PENTRU IOHANNIS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel