Marius Budăi, nou atac la opoziţie: Dacă le ies jocurile, românii îşi pot lua adio

Marius Budăi
Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a lansat un nou atac la adresa opoziţiei, pe tema unui nou proiect anunţat de liberali. Acesta a avertizat că, dacă le ies jocurile politice celor din opoziţie, românii îşi pot lua adio de la o facilitate. 

"Nicio zi fără o gogomanie! Acesta pare a fi sloganul preferat al colegilor din opoziție, care ce visează noaptea scot pe gură ziua.

Ultima dintre perle o constituie tăierea voucherelor de vacanță, program introdus de guvernarea PSD, de pe urma căruia au beneficiat mii de români. Dacă le ies jocurile celor din opoziție, românii pot să-și ia adio de la această facilitate. Această idee se adaugă la o lungă listă de aberații, care reflectă disprețul acestor politicieni pentru cetățeanul de rând: supraimpozitarea IT-iștilor, desființarea salariului minim, concedieri masive în rândul bugetarilor.

Haideți să vă spun ceva, stimați colegi din Opoziție! Acești români, bugetarii, reprezintă coloana vertebrală a statului. Mulți dintre ei sunt de o mie de ori mai capabili și mai calificați decât „eminențele cenușii” care, fără să fie capabili să scrie un program de guvernare, se mulțumesc să debiteze amatorisme toxice în spațiul public.

Dragi colegi, înțeleg că v-a luat valul politic prematur și v-ați văzut deja la putere. Însă pe moment sunteți tot în opoziție. Iar cu astfel de idei, care parcă sunt emanate special ca să facă în ciudă românilor, veți ajunge cu siguranță departe. Departe de guvernare!

Ghinion, cum ar spune unii. Dar mai bine ghinionul vostru decât ghinionul românilor", a scris Marius Budăi pe pagina sa de Facebook. 

În ultimele zile, liberalii au fost criticaţi pentru mai multe proiecte controversate, printre care şi introducerea zilei de sâmbătă ca zi lucrătoare. 

 
 
 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel