Marilen Pirtea (PNL), avertisment despre derapajele grave din economie

„Constatăm deteriorarea structurii bugetare, care produce vulnerabilități severe în timp, mai ales prin creșterea ponderii cheltuielilor permanente în veniturile fiscale, peste nivelurile de dinaintea crizei din 2009”, este de părere Marilen Pirtea, deputat PNL, vicepreședinte al Camerei Deputaților. 

Cheltuielile salariale au ajuns la 6,7% din PIB la sfârșitul primelor 9 luni din 2018, în timp ce ponderea acestora în total buget tinde spre 30%, tendințe care se vor accentua în ultimul trimestru al anului 2018, subliniază acesta. „Puseele populiste ale guvernării se regăsesc în deciziile despre care politicienii puterii nu vorbesc, decizii ce produc însă consecințe negative în lanț. Guvernanții vorbesc permanent despre bunăstarea românilor bugetari, sprijinită prin creșteri salariale succesive, dar uită intenționat să recunoască faptul că aceste creșteri salariale sunt imediat urmate de inflație, deficit comercial, scumpirea creditării și creșterea prețului energiei. În fapt, bunăstarea generală are o tendință real negativă, ca efect final al acestei politici economice”, arată Vicepreședintele Camerei Deputaților, deputatul liberal Marilen Pirtea.

Economia crește, colectarea taxelor scade

Aparatul fiscal este nereformat și colectează tot mai ineficient, adaugă Marilen Pirtea: „Deși economia crește în continuare, ponderea veniturilor din TVA este pe un trend descrescător, începând din 2015, ceea ce indică performanțe reduse în colectarea veniturilor. România este pe ultimul loc în UE ca pondere a veniturilor fiscale în PIB (26%, față de media UE de 40%), o dovadă vie a unui comportament neglijent, prin care Ministerul Finanțelor doar mimează interesul pentru sănătatea economiei”.

Din perspectiva încetinirii economice pe care o estimează atât FMI, cât și Comisia Europeană, executivul trebuie să realizeze cu prioritate investiții publice și să se preocupe cu maximă seriozitate, nu doar la nivel declarativ, de atragerea fondurilor europene, susține Pirtea: „Încetinirea construcțiilor și a sectorului imobiliar sunt primele semne că ne așteaptă intrarea într-o toamna economică aridă, care poate fi evitată doar prin măsuri concrete pentru a se culege roadele creșterilor puternice avute până în prezent și a avea o iarnă liniștită. Din păcate, observăm o lipsă totală de proiecte a actualului executiv și, în lipsa lor, prelungirea agoniei dată de lipsa infrastructurii și de exodul forței de muncă care afectează mediul de afaceri și investițiile.”

Decalaj între stat și privat

Doi factori deosebit de importanți mai sunt de adăugat pentru o interpretare completă a realității economice de azi. Primul se referă la decalajul tot mai mare dintre veniturile medii ale bugetarilor și cele ale angajaților din mediul economic privat. În 2018, pe fondul creșterilor salariale accelerate din sectorul bugetar, acest decalaj s-a transformat într-o foarfecă salarială ce se deschide tot mai mult între sectorul bugetar și cel privat, într-o manieră nesustenabilă. Răspunsul la această foarfecă salarială se va vedea în cât de mult o să scadă motivația angajaților din mediul economic privat, implicit exprimată în productivitate.

Investiții, evoluție descendentă

Al doilea factor se referă la investiții, cu o evoluție net descendentă, atât în privința investițiilor publice, cât și a investițiilor străine atrase de România. Ponderea investițiilor publice în Produsul Intern Brut se află la minime istorice și în 2018, fiind cea mai importantă caracteristică negativă a politicii economice populiste a guvernării PSD-ALDE (ponderile acestor doi ani, de 3-4% din PIB, se situează la jumătate față de nivelul investițiilor publice din perioada revirimentului din anii 2008-2012). De fapt, structura construcției bugetare a evoluat puternic către creșterea ponderii cheltuielilor permanente, în defavoarea cheltuielilor de investiții, o tendință ce compromite economia noastră pe termen lung.

Chiar înaintea vizitei tehnice a FMI la Guvernul României, unul dintre experții Fondului amintea, acum câteva zile, faptul că investițiile publice au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, ceea ce explică un paradox al evoluțiilor economice actuale, în care creșterea economică puternică nu a contribuit totuși la îmbunătățirea situației fiscale, mai ales în 2018.

Absorbția fondurilor UE, redusă

Fondurile atrase de către guvernanți prin proiecte cu finanțări UE sunt extrem de reduse, mai ales pentru proiectele structurale și de coeziune (fonduri structurale de 444 milioane de euro, fonduri de dezvoltare rurală de 710 milioane de euro, subvenții agricole de 1,7 miliarde de euro, totalizând 2,8 miliarde euro). Dintre toate tipurile de finanțări europene atrase, cea mai slabă performanță o înregistrează capitolul absorbției de fonduri structurale. Din cele 22 miliarde de euro bugetate pentru România având ca destinație proiectele structurale și de coeziune, pentru planul european de șapte ani, au fost atrase până acum doar 1,4 miliarde de euro, adică 6,5% din totalul sumei. Este o contraperformanță îngrijorătoare, mai ales că au trecut deja cinci ani din cei șapte ai acestui exercițiu financiar european.

„Automatismul retoric al prim-ministrului și al celorlalți responsabili guvernamentali PSD-ALDE nu poate ascunde realitățile economice. Guvernanții evită tactic să amintească de contraperformanțele economice pentru care sunt responsabili, spunând mereu că sănătatea economiei noastre este demonstrată prin creșterea economică permanentă, ceea ce este absolut fals, după cum se poate constata prin citirea și interpretarea celorlalți indicatori ai evoluției economice. Inevitabil, decontul acestei abordări populiste urmează să fie plătit în curând, iar debutul crizei manifeste se va declanșa poate chiar înainte de finalul lui 2018”, conchide deputatul Marilen Pirtea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel