Într-un interviu de acum câţiva ani, Chiara Mastroianni, fiica lui Marcello Mastroianni şi a partenerei lui de atunci, Catherine Deneuve, se declara resemnată cu greutatea de a avea drept părinţi două icoane ale cinema-ului mondial, numai că adesea cei care o întrebau despre tatăl sau mama ei credeau că îi cunosc mai bine decât ea. Acest lucru era suficient pentru a demonstra popularitatea lui Marcello Mastroianni, star prin excelenţă al cinema-ului italian, actor-fetiş al unui regizor ca Federico Fellini sau Vittorio De Sica, partener predilect al marii Sophia Loren, protagonist al unor capodopere ca La dolce vita (cu Anita Ekberg), Divorţitalian, Opt şi jumătate (alături de Anouk Aimeé), Oci Ciornie, I girasoli (Floarea Soarelui), Todo modo, şi Ginger şi Fred, având-o ca parteneră pe Giulietta Masina pentru a cita numai câteva dintre ele.
Marcello Mastroianni a fost răsplătit cu cinci premii Golden Globes, două premii , 8 David di Donatello, de două ori cu Premiul de interpretare masculină la Cannes. A fost de trei ori nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor, în Divorţ italian, O zi particulară şi Oci ciornie în regia lui Nikita Mihalkov. În 1990 i s-a conferit Leul de Aur pentru întreaga carieră.
Mai evazivă rămâne latura privată şi sentimentală a omului Marcello, care, prin definiţie latin lover, nu a dorit să se obişnuiască, în pofida unui farmec ieşit din comun şi unei lungi liste de relaţii sentimentale, mai mult sau mai puţin furtunoase, cu niciuna dintre femeile cele mai frumoase de pe Planetă.
“Să placi femeilor, dar cum să faci? Acest aer indolent de prostuţ inocent ce efect ar avea?”, cânta el în musicalul dedicat lui Rudolf Valentino, intitulat Ciao Rudy ales ca protagonist de duetul regizoral Pietro Garinei şi Sandro Giovannini. În rest, el nu s-a considerat un sex-simbol. Frumos, da, desigur, dar fără magnetismul altor colegi ca Alain Delon, Robert Redford, fără aerul provocator al lui Jean-Paul Belmondo. Dovadă stă disponibilitatea lui Mastroianni de a aborda roluri complet diferite de cele “macho”, cum a fost cel al impotentului Bell’Antonio, al homosexualului exilat din Una giornata particolare sau al seminaristului ingenuu din Ieri, oggi, domani.
O bună doză de rezervă sau o timiditate înnăscută l-a ţinut întotdeauna pe Marcello Mastroianni departe de orice stereotip, dar nu l-a împiedicat să aibă o relaţie vie şi turbulentă cu sexul opus, dragostea fiind protagonista întregii sale vieţi: cea oficială, care l-a legat până la sfârşitul vieţii de soţia sa, actriţa Flora Carabella (pe care a avut-o ca parteneră în spectacolul Un tramvai numit dorinţă), de care nu a vrut să divorţeze, cea de tinereţe cu viitoarea sa colegă Silvana Mangano, pasiune născută în anii de la Centrul Universitar Teatral, sau cele pasionale, de pe platourile de filmare cu frumoasele Faye Dunaway şi Catherine Deneuve, ori cea platonică şi cvasi frăţească cu Sophia Loren, partenera sa din peste 12 filme, şi, în fine, cea a maturităţii, cu regizoarea Anna Maria Tatò, care i-a stat alături în timpul bolii deficile, având un cancer de pancreas, până în momentul morţii din 19 decembrie 1996.
În rest, aşa cum amintea el însuşi, dragostea pentru femei a fost o constantă a vieţii sale, încă din copilărie: ”M-a îndrăgostit pentru prima data la 12 ani. Ea se numea Silvana. Am întâlnit-o în parc, am însoţit-o acasă şi la uşa casei era ritualul unui mic sărut. De atunci, în femeile mele am căutat-o întotdeauna pe “acea” Silvana şi actul sexual pentru mine a fost întotdeauna extensia acelui mic sărut. Cu alte cuvinte, nu sunt un latin lover”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
