MAE: Hans Klemm, vizită de rămas bun. Programul Visa Waiver, pe lista discuțiilor

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și-a luat rămas bun de la ministrul Bogdan Aurescu, misiunea înaltului diplomat american urmând a fi preluată de Adrian Zuckerman.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, vineri, în vizită de rămas-bun, la sediul MAE, pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, context în care a reiterat şi argumentat "interesul legitim al României" de a accede în programul Visa Waiver.

Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul Aurescu a exprimat aprecierea deosebită a părţii române şi a sa personală pentru întreaga activitate a ambasadorului Klemm pe parcursul mandatului acestuia la Bucureşti şi pentru implicarea personală substanţială şi foarte eficientă în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral. Ministrul de externe român a reiterat şi argumentat "interesul legitim al României, unul dintre cei mai fermi şi angajaţi parteneri ai Statelor Unite, de a accede în programul Visa Waiver", şi a exprimat încrederea că "trendul pozitiv, de reducere constantă a ratei de refuz a vizelor pe parcursul mandatului ambasadorului Klemm, va continua şi în timpul succesorului acestuia".

La rândul său, ambasadorul Klemm a mulţumit ministrului Bogdan Aurescu pentru cooperarea excelentă şi contribuţia personală la consolidarea Parteneriatului Strategic şi a evocat momente şi realizări importante ale mandatului său, la care cei doi oficiali au conlucrat şi contribuit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel