LUKOIL îşi REIA ACTIVITATEA la rafinăria din Ploieşti

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, a declarat că vineri dimineaţă Comisariatul Prahova din cadrul Gărzii de Mediu a primit o notificare din partea rafinăriei Lukoil prin care se anunţă repunerea în funcţiune a instalaţiilor din incinta rafinăriei, oprite în urmă cu o săptămână, scrie Mediafax.

În documentul transmis Gărzii de Mediu se precizează că instalaţiile vor fi repornite începând de vineri şi că reprezentanţii companiei se obligă să respecte toate procedurile privind protecţia mediului.

Surse judiciare au declarat că în urma discuţiilor cu procurorii care instrumentează dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani reprezentanţii companiei au asigurat garanţii care pot acoperi prejudiciul de 230 de milioane de euro stabilit în acest dosar.

Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială vineri, 3 octombrie, compania anunţând că măsura este urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluţionarea contestaţiei depuse în instanţă.

Activitatea rafinăriei a fost oprită la o zi de la percheziţiile făcute de procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Citește și: Mircea Coșea: Soluția Băsescu pentru Lukoil, imposibilă. Statul are două opțiuni 

Preşedintele Traian Băsescu a catalogat, joi, drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil şi a cerut Guvernului ca dacă vineri Lukoil nu reia producţia, să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti.

”Consider că o astfel de abordare este inadmisibilă, iar dacă mâine Lukoil va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti, pentru că asta depăşeşte limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim preţul cu care am privatizat-o, îl replătim şi diferenţa, cât a costat retehnologizarea, îl plătim după ce constatăm dacă evaziunea fiscală şi spălarea de bani a fost de numai 230 de milioane de euro sau a fost, cumva, mai mare”, a declarat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel