EXCLUSIV  Loteria şofatului. Problema pe care NIMENI nu vrea să o recunoască după ce un bărbat a lovit cu maşina un cărucior de bebeluş

Agresivitatea la volan, o problemă pe care nimeni nu vrea să o recunoască. Sursa: Pixabay
Agresivitatea la volan, o problemă pe care nimeni nu vrea să o recunoască. Sursa: Pixabay

Opinia publică din România a fost şocată, la finalul acestei săptămâni, de bărbatul care a lovit intenţionat cu maşina un cărucior în care se afla un bebeluş. Dar fapta în sine ascunde un lucru pe care nimeni nu vrea să îl recunoască. 

Bărbatul care a lovit intenţionat un cărucior în care se afla un bebeluş pe o stradă din Bucureşti a fost arestat sâmbătă, 16 ianuarie, de poliţişti. Dar rămâne fapta, una pe care o vedem zilnic în trafic, în diverse forme. 

Claxonatul excesiv, bătaia pe locurile de parcare, mutatul obsesiv de pe o bandă pe alta pentru a ajunge primul la semafor sau stop, şoferi care se înjură, care se dau jos din maşină pentru toate nimicurile, toate astea fac parte din agresivitatea la volan a întregii societăţi, agresivitate care nu este combătută. Iar agresivitatea s-a manifestat acum prin acest bărbat care a lovit căruciorul. Recent, se manifestase când un bărbat a fost împins pe trecerea de pietoni. Sau, tot recent, când o femeie a fost lovită în supermarket după o ceartă pe un loc de parcare. 

Dacă până la pandemie se putea da vina pe nervozitatea creată de ambuteiaje, de faptul că oamenii fac minute bune până la destinaţie, acum nu mai sunt scuze. Oamenii îşi descarcă frustrările din viaţa de zi cu la volan. Totul pleacă de la dorinţa de a lăsa frâu liber instinctului şi astfel se ajunge la astfel de fapte. 

A existat, la un moment dat, un proiect de lege care amenda dur agresivitatea la volan. Cu toate astea, el nu a trecut de acest stadiu, iar una dintre explicaţii ar putea fi faptul că cei care se ocupă de realizarea legilor comit şi ei astfel de acte. Sunt şi ei sau şoferii lor agresivi la volan. Vorbim aici nu doar de parlamentari, dar şi de poliţişti, care nu o dată au fost surprinşi încălcând regulile în trafic. 

Să fii şofer este, în multe cazuri, o loterie. Pentru că nu ştii niciodată când te vei întâlni în trafic cu un şofer grăbit, agresiv sau care va reacţiona extrem de dur la orice mică greşeală pe care o faci şi pe care o va lua ca pe un afront la adresa sa. 

VEZI ŞI VIDEO. Un bărbat din Capitală lovește intenționat cu mașina un cărucior în care se afla un copil

*acest articol reprezintă o opinie

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy