Liviu Pop remaniere. Ministrul Educației: Nu ştiu cine mă propune pe lista de remanieri

Ministrul Educației, Liviu Pop, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat Agerpres, despre remanierea sa.

”Nu ştiu cine mă propune pe lista de remanieri sau pe anumite liste. Nu m-am născut ministru şi nu sunt pe persoană fizică în Guvernul României. De aceea nu am ţinut niciodată la această funcţie. Ţin însă foarte mult la programul de guvernare. Am contribuit la acest program de guvernare pe zona de educaţie, am scris, am muncit alături de colegii mei zile şi nopţi. Am avut sprijinul preşedintelui partidului, al colegilor din partid vizavi de măsurile curajoase din programul de guvernare.

Au fost foarte deranjați

Ştiu însă că cel mai mare deranj pe care l-am făcut este cel legat de auxiliare. Ştiu că baronii manualelor, evazioniştii - nu cei care sunt de bună-credinţă, sunt edituri de bună-credinţă şi nu vreau să-i pun la pachet - au fost foarte deranjaţi. Cât au reuşit ei să impună în mass-media, în opinia publică, ideea de remaniere e problema lor. Eu le-am spus-o voalat că rezist pe acest subiect şi insist să nu-şi irosească energia aici. Dacă şi-ar duce energia asta negativă, ar schimba-o un pic pozitivă să creeze alternative educaţionale fiscalizate, verificate de Ministerul Educaţiei, ar fi mult mai bine pentru sistemul de educaţie, iar vestea bună este că şi dacă Liviu Pop pleacă de aici programul de guvernare continuă şi atunci stau puţin mai relaxat.

Nu am nicio problemă

Dacă mâine nu mai sunt ministru, nu am nicio problemă. Sunt convins că acel ministru care va veni după mine va face şi mai bine ceea ce am făcut eu, dar cu siguranţă am dus în cele patru-cinci luni de mandat, cât am stat aici, am dus programul de guvernare la îndeplinire şi asta cred că o face fiecare coleg de-al nostru din Guvern. Nu am emoţii din punctul acesta de vedere şi toate deciziile pe care le-am luat ştiu că au adus un plusvaloare sistemului de învăţământ şi asta e foarte important.

Au de câștigat

Elevii din România, profesorii au de câştigat din măsurile pe care le-am luat, indiferent cât de multe valuri au încercat să facă unii în sistem. Linia pe care am pus sistemul de educaţie, în baza unui program de guvernare - dacă cineva ia programul de guvernare şi se uită, îl lecturează, va vedea că nu am luat nicio măsură împotriva programului de guvernare. Sunt pliate pe programul de guvernare şi efectiv efectele se vor vedea în timp - unele într-un timp foarte scurt, altele într-un timp mai lung.”, a spus Liviu Pop.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel