JO 2020 - David Popovici, despărţit doar de două sutimi de medalia de bronz la 200 m liber

David Popovici, copilul minune al înotului românesc şi mondial,a făcut o cursă formidabilă în finala de la 200 m liber, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, în care a obţinut un excelent loc patru, la doar două sutimi de medalia de bronz.

Popovici a luat startul pe primul culoar, iar după primii 50 m a fost al treilea, a întors al patrulea la 100 m şi al şaselea la 150 m, după care pe ultima lungime a avut un finiş formidabil, terminând pe locul patru (1min44sec68/100, la doar 2/100 de bronzul olimpic.

Finala de la 200 m liber, disputată la Aquatics Centre din Tokyo, a fost câştigată de britanicul Tom Dean (1min44sec22/100), urmat în clasament de conaţionalul său Duncan Scott (1min44sec26/100) şi de brazilianul Fernando Scheffer (1min44sec66/100).

Înotătorul român de 16 ani, care la Tokyo a trecut rapid de la statutul de mare speranţă la un sportiv deja consacrat, va concura marţi seara şi în serii la 100 m liber. Înotul a contribuit la palmaresul României de la Jocurile Olimpice un număr de nouă medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi patru de bronz.

Ultimele medalii olimpice cucerite de înotătorii români datează de la JO 2004 de la Atena, când Alina Potec a obţinut aurul la 200 m liber, iar Răzvan Ionuţ Florea a fost medaliat cu bronz la 200 m spate. El a rămas şi singurul băiat care a urcat pe podium până acum la olimpiadă. Din 1952, de la prima participare la întrecerile olimpice de înot, reprezentanţii României nu au mai lipsit decât de la două ediţii ale JO, în 1964 şi 1976, potrivit Agerpres.

David Popovici: Eu nu consider că am pierdut medalia, consider că am câştigat locul IV

 Cred că dacă îmi lăsam o unghie un pic mai lungă, poate luam locul trei, dar nu contează asta. Am venit aici setat să fac cât de bine pot eu, am şi reuşit. Şi nu aş putea să fiu mai satisfăcut. Aştept să-mi reproşeze antrenorul, eu nu pot decât să mă bucur şi o să se bucure şi el, sunt sigur. Scopul meu iniţial nu a fost să iau medalie, a fost câştig cât de multă experienţă se poate, să le pot arăta tuturor la ce nivel pot să aduc crawl-ul. Eu nu consider că am pierdut medalia, consider că am câştigat locul IV, a declarat David Popovici la zona mixtă după finala de la 200 m liber.

Popovici a adăugat că şi-a construit foarte bine cursa din finală şi este mulţumit de cum şi-a respectat planul său în bazin: Cred că m-am descurcat foarte bine, am reuşit tot ce mi-am propus, puteam să plec mai tare acolo, să fac întoarcerea mai nu ştiu cum, chestii de înotător, dar sunt sigur că mi-am construit cursa aproape perfect. Pe ultima lungime, ştiam că nu e nimeni mai bun decât mine, aşa că am făcut tot ce aveam de făcut şi am dovedit ce aveam de dovedit în primul rând mie, a mai spus Popovici, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel