Israelul suspendă toate zborurile internaționale de teama noilor tulpini ale coronavirusului

Israelul suspendă toate zborurile internaționale timp de o săptămână / Imagine de Free-Photos de la Pixabay
Israelul suspendă toate zborurile internaționale timp de o săptămână / Imagine de Free-Photos de la Pixabay

Israelul suspendă toate zborurile comerciale internaționale, timp de o săptămână, de teama noilor tulpini ale coronavirusului.

Israelul va suspenda de luni zborurile internaționale timp de o săptămână pentru a reduce răspândirea coronavirusului, potrivit Reuters, citat de Mediafax. 

„Cu câteva rare excepții închidem spațiul aerian pentru a preveni intrarea variantelor de virus și, de asemenea, pentru a ne asigura că progresăm rapid cu campania noastră de vaccinare”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Interdicția va intra în vigoare de luni, la 22.00 GMT, și va dura până la sfârșitul lunii ianuarie. Granițele țării au fost în mare parte închise în timpul pandemiei, când doar posesorii de pașapoarte israeliene au avut permisiunea să intre în țară.

Tot duminică, Guvernul israelian a anunțat extinderea vaccinării și pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, cu permisiunea părinților.

Decizia a fost luată ca „să le permită revenirea (la școală) și participarea la examene”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Potrivit Reuters, Israelul are o campanie rapidă de vaccinare și a administrat cel puțin prima doză de vaccin la mai mult de 25% din populație.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy