Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii, a semnat în Cartea de Condoleanțe în memoria lui Suleyman Demirel

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a scris un mesaj emoționant, joi, după ce a semnat în cartea de Condoleanțe deschisă la Ambasada Turciei în memoria fostului președinte Suleyman Demirel.

"Am semnat astăzi în Cartea de Condoleanțe deschisă la Ambasada Turciei în memoria fostului președinte Suleyman Demirel, care ne-a părăsit, la 90 de ani. Fost președinte al Republicii Turcia și prim-ministru (în mai multe mandate), a fost unul dintre cei mai importanți oameni politici din Turcia și din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. De neclintit în convingerile sale democratice și continuator al liniei politice laice, kemaliste, Suleyman Demirel a fost un promotor al apropierii Turciei de Europa, al păcii în regiune și în lume și, nu în ultimul rând, un prieten apropiat al României. De asemenea, a dat bătălii politice grele împotriva tendințelor autoritariste și a fost un adversar al dictaturilor. Am avut onoarea să îl întâlnesc, în repetate rânduri, cu prilejul unor evenimente organizate de Fundația Marmara", a scris ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, pe pagina sa de Facebook. 

Social-democratul a adăugat: "Ne despărțim cu durere de această personalitate a Europei postbelice, mulțumindu-i pentru prietenia pe care a arătat-o țării noastre și pentru tenacitatea cu care a promovat valorile democratice, spre binele Turciei și al întregii lumi". 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy