Iohannis, ședință de urgență cu PNL

Klaus Iohannis - Ludovic Orban
Klaus Iohannis - Ludovic Orban

Liderii PNL vor avea, marți, 9 aprilie, o ședință de urgență cu președintele Klaus Iohannis, potrivit Realitatea TV.

Ședința liberalilor cu președintele României ar uma să aibă loc marți, începând cu ora 16.00, potrivit sursei citate.

Amintim că PNL va participa la consultările de la Cotroceni. „Mandatul care a fost dat de Biroul Executiv pentru delegaţia care va reprezenta partidul la Cotroceni este de susţinere totală pentru referendumul care a fost iniţiat de preşedintele României. PNL se va implica cu toată forţa alături de preşedintele României pentru ca acest referendum să permită cetăţenilor români să-şi exprime voinţa şi să decidă foarte clar că cine a furat în România în ultimii 30 de ani nu poate să scape de rigorile legii şi că nu mai putem accepta ca orice Guvern să ameninţe sistematic independenţa justiţiei, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prin emiterea de ordonanţe de urgenţă, noaptea ca hoţii sau ziua de şestache, numai pentru a-i scăpa de pedeapsă pe cei care au comis infracţiuni de corupţie", a spus Ludovic Orban, luni, după şedinţa conducerii PNL, care a avut loc la Parlament.

El a arătat că Biroul Executiv l-a mandatat să decidă componenţa delegaţiei care va merge la consultările de la Cotroceni. „Nu vom propune întrebări, pentru că, după cum sunt formulate temele, pot fi uşor anticipate aceste întrebări. Sunt convins că preşedintele va avea nişte propuneri de întrebări. Din punctul nostru de vedere, temele pe care se organizează referendumul sunt extrem de bine alese şi fundamentale pentru evoluţia societăţii româneşti', a mai spus Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel