Harghita: Un adolescent din Ungaria a murit la Centrul Wellness de la Băile Tuşnad

Un adolescent de 15 ani, din Ungaria, a murit, luni, la Centrul Wellness de la Băile Tuşnad, după ce a suferit un stop cardiorespirator, în cauză fiind deschis un dosar penal. 'Aseară (luni seara n.r.), în jurul orei 17,30, la un centru SPA din staţiunea Băile Tuşnad, un adolescent de 15 ani, din Ungaria, a decedat, se pare din cauze medicale, fără suspiciuni, de faţă fiind părinţii, bunicii şi fratele victimei. În cauză a fost înregistrat un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, la finalizare urmând să fie propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc', potrivit Biroului de Presă al IPJ Harghita.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, pentru Agerpres, că băiatul înota împreună cu fratele său, când, la un moment dat, s-a dus la fund, fără să fi fost împins sau lovit. Imediat, adolescentul a fost scos la suprafaţă şi a intervenit pentru resuscitare un medic aflat în incintă, după care un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă, dar manevrele nu au avut efect. Gheorghe Filip a spus că diagnosticul a fost stop cardiorespirator neresuscitabil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel