Guvernul va aproba măsuri privind obţinerea vizelor de lungă şedere pentru străinii bursieri ai statului român

Guvernul va aproba măsuri privind obţinerea vizelor de lungă şedere pentru străinii bursieri ai statului român
Guvernul va aproba măsuri privind obţinerea vizelor de lungă şedere pentru străinii bursieri ai statului român

Guvernul urmează să adopte în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, referitor la obţinerea vizelor de lungă şedere pentru străinii bursieri ai statului român. 

Astfel, în nota de fundamentare se precizează că prin proiectul de act normativ este avută în vedere, în principal, 'reglementarea situaţiei juridice, în ceea ce priveşte obţinerea vizelor de lungă şedere şi prelungirea ulterioară a dreptului de şedere, pentru străinii bursieri ai statului român sau nebursieri, dar exoneraţi de plata taxelor de şcolarizare, care urmează să studieze în liceele din România, precum şi pentru străinii bursieri ai instituţiilor de învăţământ universitar de stat, acreditate ori autorizate provizoriu potrivit legii'.

Totodată, proiectul de OUG vizează şi 'reglementarea situaţiei juridice, în ceea ce priveşte prelungirea dreptului de şedere pentru stagiari'. În şedinţa de Guvern urmează să fie aprobat un proiect de lege de ratificare a Protocolului nr.16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, adoptat la Strasbourg la 24 iunie 2013, semnat de România la Strasbourg, la 14 octombrie 2014.

'La data intrării în vigoare a Protocolului pentru România, Curtea Constituţională şi ÎCCJ vor putea adresa CEDO solicitări de aviz consultativ, conform unei proceduri reglementate prin lege', se menţionează în nota de fundamentare a proiectului de lege. Totodată, Executivul ar urma să adopte un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii 'D.A.N.U.B.E. - Reţea de acces la Dunăre - Deblocarea circulaţiei în Europa prin dezvoltarea în România a unei infrastructuri de porturi TEN-T de înaltă calitate în condiţii economice optime-Port Giurgiu'.

Un alt proiect de hotărâre de guvern aflat pe agenda şedinţei prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii 'D.A.N.U.B.E. - Reţea de acces la Dunăre - Deblocarea circulaţiei în Europa prin dezvoltarea în România a unei infrastructuri de porturi TEN-T de înaltă calitate în condiţii economice optime - Port Giurgiu'.

Executivul va aproba şi un memorandum pentru aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statului Kuwait privind cooperarea în domeniul militar. Printr-un alt memorandum, Executivul urmează să aprobe demararea analizelor preliminare de identificare a opţiunilor de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu sprijinul Grupului Băncii Mondiale, prin International Finance Corporation (IFC). Nu în ultimul rând, Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri o serie de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel