Guvernul a adoptat proiectul privind organizarea și finanțarea vaccinării

Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România a fost adoptat, miercuri, de Guvern. 

Executivul precizează că statul român finanţează şi organizează activitatea de vaccinare în România şi, totodată, asigură vaccinuri eficace şi sigure, autorizate în mod corespunzător, conform legii.

Proiectul de act normativ instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie.

Categoriile de vaccinări obligatorii sunt: vaccinările cuprinse în Calendarul Naţional de Vaccinare pentru copii; vaccinările impuse de situaţii epidemiologice care implică vaccinarea ca măsură de intervenţie în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare; vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unităţile sanitare publice şi private; vaccinările pentru alt personal din unităţile publice şi private care prin natura atribuţiilor sunt expuse suplimentar la boli infecţioase sau pot reprezenta surse de infecţie care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre de guvern.

"Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine părinţilor, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecţie specială", se spune în comunicat.

Potrivit Executivului, în cazul vaccinării obligatorii consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul de vaccinare a copilului se face în scris.

Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, CNAS şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, finanţează şi organizează activitatea de vaccinare în România. De asemenea, proiectul de lege prevede înfiinţarea şi funcţionarea unui Grup Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare (GTCAV), comisie consultativă a Ministerului Sănătăţii, cu rol în elaborarea Strategiei Naţionale de Vaccinare şi coordonarea activităţii de vaccinare la nivel naţional. În cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene şi a Capitalei se vor înfiinţa Comisiile de vaccinare. Potrivit Guvernului, pentru responsabilizarea şi asumarea atribuţiilor prevăzute în proiectul de act normativ, au fost stabilite 'sancţiuni corecte şi echitabile' pentru fiecare dintre actorii implicaţi în procesul de vaccinare: instituţii ale autorităţilor publice centrale şi locale - MS, INSP, Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, instituţii de învaţământ, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului; furnizorii de servicii medicale de vaccinare; părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor eligibili la vaccinare; producătorii şi distribuitorii de vaccinuri. De asemenea, proiectul de lege creează cadrul legal necesar pentru intervenţia eficientă a autorităţilor în situaţii epidemiologice speciale, prin reglementarea centrelor de vaccinare fixe sau mobile şi prin constituirea de echipe de intervenţie speciale.

[citeste si]

Actul normativ stabileşte constituirea unui stoc de rezervă de vaccinuri şi consumabilele, cel puţin egal cu necesarul anual, cu termen de valabilitate minim 18 luni. Stocul va fi folosit în situaţii epidemiologice speciale sau în cazul înregistrării unor discontinuităţi de aprovizionare la nivelul producătorilor de vaccinuri. 'Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, îşi asumă asigurarea condiţiilor pentru diagnosticul şi tratamentul optim al oricăror reacţii adverse ale vaccinării, precum şi compensarea oricăror efecte de durată, dacă sunt dovedite relaţiile de cauzalitate', se spune în comunicat. Normele de aplicare urmează să fie aprobate în 12 luni de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare, se precizează în comunicat.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel