Blocul Național Sindical (BNS), prin Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, informează că greva demarată la nivelul Companiei Naționale Poșta Română s-a încheiat miercuri dimineață.
Decizia a fost luată în urma semnării noului Contract colectiv de muncă și înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiuluii București.
Anunțul vine după ce, ieri, premierul Marcel Ciolacu l-a amenințat cu demiterea pe directorul Poștei Române, în cazul în care pensiile vor întârzia din cauza grevei.
„Am avut o discuție cu domnul ministru și aseară, am avut o discuție și cu directorul. Eu le-am spus să rezolve problema cât se poate de rapid. În cazul în care, Doamne ferește, nu ajung pensiile la destinație din cauza unei greve la Poșta Română, cred că domnul director va pleca”, a declarat Marcel Ciolacu, marți.
Recent, Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anunțat că s-a ajuns la o formă finală a Contractului Colectiv de Muncă al lucrătorilor din cadrul companiei, după o lungă sesiune de negocieri.
„Au fost niște discuții foarte productive, după mai bine de șase ore de negociere, în care am convenit o formă a Contractului Colectiv de Muncă, ce trebuia încheiat acum 113 zile, dar în urma negocierilor eșuate dintre companie și cei din sindicate am ajuns în această situație", a explicat Bogdan Ivan.
Conform propunerii, salariile angajaților Poștei Române urmează să crească cu aproximativ 350-380 de lei net, începând cu luna iulie și respectiv septembrie.
Revendicările salariale ale angajaților, exprimate de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, includ creșterea salariilor cu 400 de lei net și majorarea sporului de loialitate acordat în tranșe, în funcție de ani lucrați în cadrul companiei.
Conducerea Companiei a răspuns acestor revendicări prin înființarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companiei, alături de care a semnat un acord ce promitea creșteri salariale pentru poștași, însă acestea sunt impuse deja de lege începând din iulie 2024.
Reamintim că, timp ce ministrul Digitalizării încerca o negociere amiabilă cu sindicaliștii, conducerea Poștei Române i-a dat în judecată pe poștașii greviști.
'Blocul Național Sindical informează că în timp ce ministrul Digitalizării înceracă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, conducerea Companiei Naționale Poșta Română a deschis între timp două dosare în instanță. Unul pentru suspendarea grevei și unul pentru constatare nelegalitate grevă și daune.
Reprezentanții sindicatului se vor prezenta mâine în instanța de judecată pentru a-și formula apărarea. Greva angajaților din cadrul C.N. Poșta Română continuă și astăzi la nivel național. Vom reveni cu informații', a transmis Blocul Național Sindical, la momentul respectiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu