Google va emite alerte de atacuri aeriene

Google a început implementarea unui sistem de alertă privind atacurile aeriene din Ucraina, care le va permite locuitorilor din această ţară să primească pe dispozitivul mobil o avertizare înainte care acestea să aibă loc.

Google a început implementarea unui sistem de alertă privind atacurile aeriene din Ucraina, care le va permite locuitorilor din această ţară, care deţin un telefon cu sistem de operare Android, să primească pe dispozitivul mobil o avertizare înainte care acestea să aibă loc, a anunţat compania într-un comunicat, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Iniţiativa, care a fost adoptată la solicitarea Guvernului ucrainean şi completează actualele sisteme de alertă de atacuri aeriene care există în ţară, a fost creată plecând de la adaptarea unui mecanism de avertizare în caz de cutremure.

Sistemul, care a început deja să fie implementat, va fi pe deplin operaţional 'în următoarele zile', a anunţat vicepreşedintele Android, David Burke.

Această iniţiativă face parte dintr-un nou pachet de măsuri puse în aplicare de companie şi care se adaugă celor făcute publice pe 4 martie.

Din acea dată, Google permite proprietarilor de hoteluri din ţările vecine Ucrainei să indice în profilul comercial dacă oferă cazare gratuită sau reduceri pentru refugiaţi.

Companiile locale vor putea publica pe pagina de profil dacă oferă vreun serviciu persoanelor care fug din Ucraina

În plus, companiile locale vor putea publica pe pagina de profil dacă oferă vreun serviciu persoanelor care fug din Ucraina, cu scopul de a ajuta 'numărul în creştere de refugiaţi din regiune'.

În Polonia, Google va utiliza 'spaţiile sale şi resursele' pentru a ajuta persoanele afectate şi a pus la dispoziţia organizaţiilor neguvernamentale (ONG) campusul său din Varşovia.

În ceea ce priveşte măsurile impuse Rusiei, Google 'limitează semnificativ recomandările la nivel mondial' din partea unor mijloace de comunicare finanţate de Guvernul rus. În Europa, compania a eliminat aplicaţiile media finanţate de Guvernul rus din Google Play, printre acestea numărându-se Russia Today (RT) şi Sputnik, interzise de Uniunea Europeană (UE).

În plus, a decis să înceteze activităţile comerciale în Rusia, inclusiv anunţurile pe spaţiul şi reţelele sale la nivel mondial pentru toate companiile cu sediul în această ţară, înregistrările în cloud, plăţile pentru majoritatea serviciilor şi funcţiilor de finanţare pentru clienţii YouTube din zonă.

Momentan, a confirmat compania, serviciile gratuite precum Gmail sau YouTube continuă să funcţioneze normal în Rusia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel