Gică Popescu a demisionat

Gică Popescu, actualul consilier al prim ministrului Viorica Dăncilă, a luat o decizie care a surprins pe toată lumea.

Gică Popescu (51 de ani) a demisionat din funcţia pe care o ocupa în Comitetul de Organizare al Campionatului Mondial din 2030.

Contactat de Gazeta Sporturilor, fostul căpitan al Generației de Aur a confirmat demisia:

”Da, e adevărat că am demisionat din acel comitet pentru Campionatul Mondial din 2030. N-are legătură cu poza, important e că nu mai sunt acolo. Oricum, am foarte multă treabă cu organizarea Campionatului European din 2020 și nu mai puteam face și asta. Din fericire, lucrurile merg bine pentru EURO 2020 și veți vedea că vom face un turneu final reușit”, a declarat fostul mare internațional român pentru Gazeta Sporturilor.

Astfel, începând de vineri, Gică Popescu nu mai face parte din Comitetul de organizare al Euro 2028 și CM din 2030. România, alături de Serbia, Bulgaria și Grecia, și-a propus să organizeze cele două mari competiții. Cele patru țări au semnat un memorandum de înțelegere la Sofia, pe 25 februarie. Gică Popescu a făcut parte din delegația română, alături de Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sportului, și de Răzvan Burleanu, președintele FRF, conform DigiSport.

Gică Popescu rămâne consilierul premierului Viorica Dăncilă și va continua să se ocupe de organizarea meciurilor de la Euro 2020 care se vor disputa în București.

Citește și:

Suedia - România preliminarii Euro 2020 rezultat final. Meci tensionat, scor dezamăgitor

Craiova îl vrea pe Rădoi, în locul lui Mangia. Becali ar destrăma echipa, dar "e prea scump"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel