Germanii, cel mai scăzut nivel în economia ţării în ultimii cinci ani

Încrederea companiilor germane în economie s-a situat în iunie la cel mai scăzut nivel de la finalul lui 2014, directorii companiilor germane exprimându-şi pesimismul asupra perspectivelor celei mai mari economii europene, transmit Reuters şi site-ul cityam.com. 

Luni, Institutul de Cercetare Economică Ifo din Munchen a anunţat că încrederea companiilor germane în economie a scăzut luna aceasta până la 97,4 puncte, de la 97,9 puncte în mai, al treilea declin consecutiv. Cifra anunţată de Ifo este sub estimările analiştilor, care mizau pe o valoare de 97,2 puncte. 'Economia germană se îndreaptă spre criză. Pesimismul în rândul companiilor germane este în creştere, în principal din cauza scăderii comenzilor', a apreciat Clemens Fuest, preşedintele Ifo.

Încrederea companiilor în industrie şi în servicii s-a înrăutăţit, a adăugat el. Realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ 9.000 de firme, indicatorul Ifo arată atât opiniile şefilor de companii faţă de condiţiile economice actuale din Germania, cât şi aşteptările lor pentru următoarele şase luni.

Riscurile externe, precum Brexitul, încetinirea economiei chineze şi tensiunile comerciale globale, au afectat în ultimele luni încrederea şefilor de companii din Germania. Temerile că economia germană va încetini sau chiar se va opri în trimestrul doi din 2019 au sporit în ultima perioadă. Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.

În primul trimestru din acest an, PIB-ul a crescut cu 0,4%, comparativ cu precedentele trei luni. 'După creşterea înregistrată în primul trimestru, perspectivele economice sunt atenuate în trimestrul doi din 2019. După evoluţiile slabe din perioada aprilie-iunie 2019, ne aşteptăm ca influenţele pozitive să se manifeste mai pregnant, pe fondul îmbunătăţirii graduale a mediului extern', se arată în raportul lunar al Ministerului Economiei. Autorităţile de la Berlin se aşteaptă ca declinul din industrie să fie compensat de creşterea serviciilor. 'În cele din urmă, economia Germaniei încă este la discreţia evoluţiilor economiei globale. Dependenţa de cererea externă este o povară într-un moment în care există conflicte comerciale şi tendinţe izolaţioniste', a apreciat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel