Gabriel Leş - aviz dat cu ușile închise. Declarații de ultimă oră

Gabriel Les
Gabriel Les

Gabriel Leş, propus pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale, a primit miercuri aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlament.

Decizia a fost luată cu 19 voturi pentru şi 11 împotrivă. Şedinţa s-a desfăşurat fără presă, având în vedere că au fost discutate subiecte ce vizează siguranţa naţională.

Gabriel Leş a declarat că va continua înzestrarea Armatei, în condiţiile alocării a 2% din PIB acestui domeniu. 'Continuăm înzestrarea Armatei şi, bineînţeles, în perspectiva celor 2% este nevoie pentru înzestrarea Armatei vizavi de proiectele majore. Să nu uităm că, în acest moment, noi suntem beneficiari ai securităţii date de structurile NATO, dar trebuie să fim şi furnizori şi trebuie să fim capabili să avem nişte capabilităţi cerute de structurile NATO', a spus Leş, după audierile din comisii.

Întrebat ce va face cu contractul de achiziţie a patru corvete multifuncţionale, în condiţiile în care există deja o hotărâre de guvern dată de Cabinetul Cioloş, Leş a spus că acestea sunt prevăzute 'ca necesitate în înzestrarea Armatei României, ca o capabilitate necesară'.

[citeste si]

'Sunt nişte cerinţe minimale operaţionale date de categoriile de forţe care trebuie respectate, dar acest lucru se poate face la doi-trei-patru ofertanţi', a menţionat Leş. Referitor la achiziţionarea unei noi escadrile de avioane de luptă F-16, Gabriel Leş a arătat că România are nevoie de aceste aparate. 'Este semnată cererea pentru o nouă escadrilă. Este nevoie, o escadrilă de 12 avioane nu este suficient să creăm acea capabilitate de care avem nevoie', a susţinut Leş. Întrebat ce îl recomandă pentru funcţia de ministru al Apărării, el a spus că activitatea pe care a depus-o ca secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Armamente, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel