Fotbal: Starul brazilian Neymar, acuzat de viol

Neymar. foto: @neymarjr - FB
Neymar. foto: @neymarjr - FB

Starul brazilian Neymar, atacantul echipei franceze de fotbal Paris Saint-Germain, aflat în prezent în Brazilia, unde se pregăteşte alături de naţionala ţării sale pentru participarea la Copa America, este acuzat de viol, informează L'Equipe.

Denunţătoarea este o tânără din Brazilia, care a depus o plângere în acest sens la un comisariat din Santo Amaro, în apropiere de Sau Paulo, susţinând că faptele s-au petrecut pe 15 mai, într-un hotel din capitala Franţei

Conform procesului verbal, consultat de L'Equipe, presupusa victimă susţine că a comunicat cu Neymar pe reţelele de socializare, iar jucătorul i-a oferit, prin intermediul unui prieten, un bilet de avion pentru Paris. Sosită la hotel, tânăra femeie s-a întâlnit cu vedeta lui PSG pe 15 mai, în jurul orei 20,00, fotbalistul devenind ulterior agresiv, după ce a consumat alcool, agresând-o sexual. Tânăra a revenit în Brazilia două zile mai târziu, "perturbată emoţional", şi cu "teama de a depune plângere".

Tatăl fotbalistului a negat însă acuzaţiile, afirmând că Neymar "este victima unei tentative de extorsiune". "Avem toate documentaţia pentru a demonstra asta", a mai spus el.

Neymar, căruia selecţionerul brazilian Tite i-a retras banderola de căpitan al echipei naţionale, se pregăteşte pentru Copa America, turneu care va debuta pe 15 iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel