Când nu profiţi de ocazii, eşti la mâna adversarului. Lipsa noastră de eficacitate am plătit-o scump în seara aceasta (joi seara, n. red.) şi nu este pentru prima oară. Trebuie să recunoaştem că avem anumite limite în această privinţă. Totuşi, au fost lucruri interesante, am reuşit să ne creăm ocazii, dar nu a fost de ajuns. Trebuie să fim mai tranşanţi, a declarat Stephan, citat de L'Equipe. CFR Cluj a învins dramatic formaţia franceză Rennes cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, în Grupa E a Europa League la fotbal. Campioana României, care câştigase cu acelaşi scor meciul tur, a făcut un pas mare spre calificarea în şaisprezecimile de finală, prin această victorie venită cu destulă şansă, după golul venezueleanului Mario Rondon (87). Rondon a fost eliminat în min. 90, pentru o intrare dură la Gnagnon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News