FMI, avertizare asupra economiei mondiale

Noul șef al FMI avertizează asupra economiei mondiale și spune că a trecut de la avânt la "o încetinire sincronizată".

Economia mondială a trecut de la avânt la "o încetinire sincronizată", din cauza escaladării tensiunilor comerciale globale, a Brexitului şi a incertitudinilor geopolitice, a declarat marţi noul director general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, în primul său discurs, scrie Agerpres care citează Reuters şi DPA.

"În 2019, ne aşteptăm la o creştere mai lentă în aproape 90% din economiile lumii. Economia globală este acum într-o încetinire sincronizată. Această frânare extinsă înseamnă că anul acesta creşterea economică va înregistra cel mai slab ritm de la începutul deceniului", a avertizat Kristalina Georgieva.

Reducere a PIB-ului global

Aceasta a prezentat un studiu FMI în care se arată că efectul cumulativ al conflictelor comerciale ar putea însemna o reducere de 700 de miliarde de dolari a PIB-ului global până în 2020, sau aproximativ 0,8%. Pierderile vin ca urmare a scăderii încrederii oamenilor de afaceri şi a reacţiilor negative ale pieţelor, a explicat şeful FMI.

Ea a cerut statelor să lucreze împreună pentru a revizui reglementările globale privind comerţul, pentru a le face mai sustenabile.

Din cauza tensiunilor comerciale "activitatea industrială pe plan global şi investiţiile s-au redus substanţial", ceea ce va avea efect şi asupra sectorului serviciilor. Toate statele au de pierdut în cazul unui război comercial. Până acum, repercursiunile au inclus întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi creşterea diviziunilor digitale, a explicat oficialul FMI.

Avertizare împotriva subvențiilor

În ceea ce poate fi interpretat ca o aluzie la China şi alte state protecţioniste, Georgieva a avertizat împotriva subvenţiilor, a aplicării forţate a transferurilor de tehnologie şi a legislaţiei privind drepturile de proprietate intelectuală.

De asemenea, oficialul a atras atenţia economiilor importante să fie atente cu ratele scăzute ale dobânzilor, apreciind asupra "efectelor secundare negative şi a consecinţelor neinţenţionate" ale acestor politici monetare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel