€ 5.0918
|
$ 4.3226
|
Curs valutar: € 5.0918
|
$ 4.3226
 

Europarlamentare 2019. Un partid satiric german propune o listă cu candidaţi omonimi ai unor demnitari nazişti

Europarlamentare 2019. Un partid satiric german propune o listă cu candidaţi omonimi ai unor demnitari nazişti

Un partid satiric german mizează pe cartea umorului provocator, prezentând la alegerile europene de duminică o listă cu candidaţi omonimi ai unor demnitari nazişti, propunând nume precum Goebbels, Hess, Eichmann, Speer, Bormann sau Bombe (Bombă) şi Krieg (Război), transmite marţi AFP, potrivit Agerpres.

Creat în 2014 la iniţiativa revistei satirice Titanic, Die Partei (Partidul) apără 'munca, statul de drept, protecţia animalelor, elitismul şi iniţiativa democratică'. El este condus de jurnalistul şi autorul satiric Martin Sonneborn, ales deja eurodeputat în 2014. Pentru scrutinul de duminică, lista partidului, condusă de Sonneborn, o include, la poziţia a 3-a, pe candidata Lisa Bombe, urmată de un oarecare Bennet Krieg, în faţa lui Kevin Goebbels şi Tobias Speer.

Urmează Elisabeth S. Bormann, Dietrich F. Eichmann, Andreas Keitel şi Fabian M. Hess. Die Partei a tipărit afişe şi pliante în care prenumele candidaţilor sunt scrise atât de mărunt, încât sunt vizibile doar numele de familie. Lista electorală numără în total opt omonime ale unor foşti responsabili nazişti, de la ministrul propagandei, Joseph Goebbels, la arhitectul 'soluţiei finale', Adolf Eichmann, sau arhitectul şi ministrul armamentului, Albert Speer, sau şeful cancelariei Reichului, Martin Bormann. Programul anunţat de Die Partei prevede ca 'negarea schimbării climatice' să devină un delict, dar are în vedere şi interzicerea experimentelor pe animale, stoparea Europei apărării, introducerea unei vârste maxime pentru vot, cu interdicţia de exercitare a votului 'în ultimii 18 ani de viaţă'.

Sistemul german nu prevede un prag electoral minim pentru accederea în Parlamentul European, astfel încât Die Partei, care în 2014 a obţinut 0,96% din voturi şi l-a trimis pe Sonneborn la Strasbourg, este susceptibil de a avea, încă o dată, cel puţin un ales în PE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close