Emil Boc, revoltă: Am spus de o sută de mii de ori Guvernului. Am ajuns cu cuțitul la os

foto Facebook Emil Boc
foto Facebook Emil Boc

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, se arată revoltat de felul în care se calculează incidența cazurilor, în baza cărora se decid scenariile. 

”Am ajuns victima propriului succes”

”Aici e un paradox al Clujului și ne doare în fiecare zi. Pur și simplu incorectitudinea criteriilor de la nivel național omoară economia Clujului. Acum o spun cu responsabilitate maximă. Am atras atenția de atâtea ori, dar din nefericire nimic nu se întâmplă. Acum am ajuns cu cuțitul la os. Pur și simplu sectoare importante al economiei clujene sunt puse la pământ datorită faptului că nu se ponderează rata de incidență cu numărul de teste. Încă o dată și a suta mia oară spun că nu e tot una să calculezi o rată de incidență la 2000 de teste, sau să calculezi la 300 de teste, cum fac alții.  De asemenea, dăm o lovitură copiilor din clasele a opta și a douăsprezecea, care la Cluj nu pot merge la școală, sunt din ani terminali și e destinul lor în joc, pentru că din nou aceste criterii nu ponderează cu numărul de teste. Corect ar fi să se calculeze rata de incidență din numărul de teste care se fac. Acum am ajuns victima propriului succes, prin faptul că la Cluj sunt oameni mai bine înstăriți financiar și merg și își fac teste. Eu am fost susținătorul testării. Testarea și respectarea regulilor sunt soluția ideală de a ieși din această pandemie, dar, să aplici mecanic niște indici fără să ții cont că în unele părți se testează, mai puțin mi se pare greșit”. scrie știridecluj.ro

”Le-am spus de o sută de mii de ori” colegilor din Guvern

Întrebat ”Și nu le-ați spus colegilor dvs de la Guvern?”, Emil Boc a răspuns: ”Le-am spus de o sută de mii de ori și în public și în privat să înțeleagă acest lucru. Clujul și Timișoara sunt orașe puse pe butuci din punct de vedere economic. Probabil că la București sunt șase sectoare și o singură entitate, probabil că acolo numărul de teste se raportează la populația Bucureștiului, scapă de această problemă. Ei adună toate testele din cele șase sectoare, care de fapt sunt șase județe, iar noi testăm cât testează Bucureștiul, iar ei sunt șase județe, iar noi unul singur”, a mai precizat Emil Boc, la Napoca FM.

Primarul Clujului cere Ministerului Sănătății și lui Raed Arafat să ia în calcul modificarea criteriilor.

Întrebat dacă se mai ține cont de părerea sa în PNL, Emil Boc a spus că decizia nu o iau politicienii. ”Decizia o iau experții din sănătate, dar aceștia nu trebuie să trăiască cu capul în nori. Cum e posibil să se aplice aceeași unitate de măsură, dacă se fac testări diferite, de zece ori mai mare. E evident că dacă ai mai multe teste și procentul de bolnavi e mai mare, fir-ar să fie în lumea asta că nu e teoria lui Pitagora. Sper ca acești experți să pondereze în ședințele viitoare și să ia deciziile adecvate”, a mai spus Emil Boc. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy