Elev eliminat de la Evaluarea Naţională. Cîmpeanu: I-a sunat telefonul în examen

Sorin Cimpeanu  Foto: Crișan Andreescu
Sorin Cimpeanu Foto: Crișan Andreescu

Elevul care a fost eliminat de la proba de Limba română a Evaluării naționale are cerințe educaționale speciale, însă i-a sunat telefonul în sala de examen, precizează ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care pledează pentru respectarea strictă a regulilor.

„Este absolut regretabil, însă respectarea regulilor este datoria oricărui participant la examenul național. Din păcate, da, este vorba de un elev cu cerințe educaționale speciale care a intrat cu telefonul în examen. Voit sau nevoit, este absolut regretabil. Sunt trist pentru lucrul ăsta”, spune Sorin Cîmpeanu despre elevul eliminat din Evaluarea națională. El precizează, însă, că elevul se va putea prezenta la următoarele examene.

„Elevul se poate prezenta la proba de matematică. i se va lua în calcul și nota pe care o va obține la această probă. (...) Acestui elev i-a sunat telefonul în sala de examen”, spune președinta comisiei naționale, care precizează că la intrarea în sală elevii au parte de un instructaj cu regulile impuse.

„Respectarea regulilor trebuie să fie clară. Este unul dintre motivele pentru care suntem unde suntem, tocmai din cauza flexibilității respectării regulilor. O spun eu și o asum”, conchide Cîmpeanu, citat de Mediafax.

Evaluare Naţională 2021. Cum s-a desfăşurat prima probă scrisă în Bucureşti. Elev eliminat cu nota 1

Astăzi, 22 iunie, s-a desfăşurat prima probă scrisă a Evaluării Naţionale la Limba şi literatură română. 12.006 absolvenţi ai clasei a VIII-a şi şase elevi spitalizaţi în Bucureşti, arondaţi unor CEX s-au înscris în Municipiul Bucureşti pentru susţinerea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale (sesiunea iunie 2021). La proba scrisă de Limbă şi literatură română în Municipiul Bucureşti au fost prezenţi 11.815 candidaţi, iar 190 nu s-au prezentat la examen. Un candidat a fost eliminat cu nota 1.

Subiectul şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română vor fi publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00. Următoarea probă va avea loc joi, 24 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba şi literatura maternă, va fi susţinută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, transmite Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel